Educaţie

BRAȘOV. Până miercuri se fac înscrierile la concursul de Titularizare

 

Cei care vor să obţină un post stabil în învăţământul preuniversitar, din anul şcolar 2019-2020, se pot înscrie pentru examenul de ocupare a posturilor sau catedrelor vacante sau rezervate – examenul de titularizare, după cum mai este el cunoscut. Dosarele de înscriere trebuie depuse la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, de luni până miercuri, între orele 10.00 – 16.00.

Înscrierile se fac acum, întrucât, conform calendarului aprobat de Minister, în perioada 3-28 iunie, dascălii vor avea de susținut probele practice sau orale şi inspecţiile la clasă. Examenul scris este programat în 17 iulie, iar în 23 iulie vor fi afişate rezultatele înainte de contestaţii. Cei nemulţumiţi vor putea depuse contestaţiile în 23 şi 24  iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 30 iulie. În 31 iulie va avea loc sesiunea de repartizare a candidaţilor care au media minim 7 pe posturile cu contract pe perioadă nedeterminată.

Pe site-ul titularizare.edu.ro au fost actualizate recent posturile pentru care vor susţine concurs dascălii. Astfel, în judeţ sunt sunt 143 de posturi cu o viabilitate de minim 4 ani, pentru care se încheie contract pe perioadă nedeterminată (titularizare). De asemenea mai sunt 600 de posturi cu viabilitate mai mică de patru ani, pentru care angajarea se face pe perioadă determinată (între 1 şi 3 ani), prin suplinire calificată. În plus, mai sunt şi 1.397 de fracţii de normă care, combinate, pot forma câteva sute de catedre.

Pentru a deveni titulari, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau la inspecţia specială de la clasă. Este condiție necesară, nu și suficientă. Există şi situaţii în care un candidat poate obţine cea mai mare notă la disciplina pentru care a susţinut examenul şi să nu se poată titulariza, dacă nu există catedre disponibile viabile cel puțin patru ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button