Educaţie

BRAȘOV. Opt profesori iau Definitivatul cu 10 pe linie

 

Update BRAȘOV. 87 de profesori au „picat”. Unii cu 7.75, alții cu 2, 3 sau 4

 

187 de profesori din toată ţara au reuşit, în acest an să obţină nota maximă la proba scrisă a examenului de Definitivat, potrivit datelor anunțate de Ministerul Educației. În total, peste 5.800 au obținut note între 8 și 10, care le asigură promovarea la acest concurs.

Rezultatele pentru județul Brașov sunt aici.

Nouă dintre profesorii de nota 10 sunt din judeţul Braşov, iar opt dintre ei au chiar media 10, cu care vor obține gradul didactic definitiv. Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă, care are o pondere de 70% în calculul mediei finale. Celelalte procente sunt date de notele pe care le-au obținut după inspecțiile și pentru portofoliu (activități extrașcolare, de exemplu).

Note de 10 în judeţul Braşov au obţinut cadre didactice din învăţământul preşcolar, la disciplina Limba română, literatură pentru copii şi metodica activităţilor educative, profesori de psihopedagogie, dar şi profesori din şcolile braşovene care predau Educaţie muzicală specializată (artă vocală, muzică instrumentală), Limba şi literatura germană, Matematică sau Educaţie fizică şi sport.

Astfel, judeţul Braşov se află în top 5 pentru cele mai multe note maxime (la proba scrisă) – 9, alături de: București – 27, Cluj – 15, Iași 14, Constanța – 11.

O profesoară de matematică a luat 10 la proba scrisă, la portofoliu și a doua inspecție, dar 9.50 la prima, media sa fiind 9.95.

De altfel, 29 de candidați care predau în unități de învățământ din județul Brașov au fost notați la proba scrisă între 9.50 și 9.99, dar medii în acest interval sunt 17.

În total, 169  de profesori din județ au promovat Definitivatul (au medii mai mari sau egale cu 8), procentajul din sesiunea 2021, înainte de contestații, fiind de 71,84% (anul trecut a fost 66%), iar 87, care s-au calificat pentru proba scrisă, rămân deocamdată fără acest grad didactic.

La nivel naţional, procentajul de promovare din sesiunea 2021  înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,90%, în creștere cu peste 3,5 puncte procentuale, comparativ cu anul trecut (69,17%).

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie, și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare