Educaţie

BRAŞOV. Miere pentru unii dintre preşcolarii şi elevii din judeţ

 

Preşcolarii şi elevii din învăţământul gimnazial din municipiul Făgăraş vor primi câte 350 de grame de miere polifloră, lunar, începând din noul an şcolar.

Proiectul de hotărâre inițiat de consilierii locali a fost modificat în cadrul ședinței din această săptămână, înainte de a fi adoptat.

Conform noii variante, propuse de primarul Gheorghe Sucaciu și acceptată de Consiliul Local, cantitatea stabilită/elev/lună este de 350 de grame (250 ml), față de 1kg/elev/lună – cantitatea propusă inițial și considerată prea mare. Astfel, cu aceleași costuri, vor putea beneficia de această măsură toți preșcolarii și elevii claselor 0 – 8, începând cu anul școlar 2020-2021, nu doar cei din clasele 0-4.

„Am propus ca fiecare copil, până la clasa a VIII-a, să primească 350 g de miere/ lună. Este suficientă, potrivit specialiștilor. Am propus să fie furnizată creșei, grădinițelor și școlilor începând din septembrie 2020, pentru că, suma fiind foarte mare, procedura pentru achiziționarea acestei cantități de miere durează 3-4 luni, iar elevii vor intra în vacanță în luna iunie”, a explicat primarul, la finalul ședinței.

Valoarea unui kilogram de miere a fost estimată la aproximativ 13 lei, astfel că efortul bugetar se ridică la aproximativ 200.000 de lei/an, bani ce vor fi alocați din bugetul local.

Efectele Hotărârii Consiliului Local vor înceta odată cu elaborarea unei hotărâri la nivel național, emisă de Guvernul României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare