BRAȘOV. Medicina a încheiat înscrierile la 14 candidați pe un loc
Înscrierile la Universitatea „Transilvania“ Braşov s-au încheiat. În total, 7.866 de candidaţi au depus dosarele pentru unul din programele de licenţă zi, ceea ce înseamnă, în medie, o concurenţă de 2,83 de candidaţi pe un loc bugetat. Cea mai vânată facultate, la fel ca în ultimii ani, rămâne Medicina, unde pe un loc bugetat se luptă aproape 14 candidaţi. Topul primelor trei facultăţi braşovene, în funcţie de numărul de candidaţi pe un loc bugetat este: Medicina – 13,61 candidaţi pe un loc, Psihologia – 13,25 şi Resurse umane – 10,20. Concret, sunt 1.316 candidaţi înscrişi la Medicină, facultate unde se va intra cu examen şi unde sunt 144 de locuri bugetate şi 158 de locuri cu taxă, la toate programele de studii. De asemenea, cei mai mulţi candidaţi unici înscrişi cu prima opţiune sunt tot la Medicină, 727 candidaţi, urmată de opţiunea Drept – 253 candidaţi şi Autovehicule rutiere – 199 candidaţi. O a doua facultate care a adunat peste 1.000 de dosare este cea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor (1.021, în total). Aici sunt 223 de locuri fără taxă şi 370 de locuri cu taxă.
852 de dosare de înscriere are şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, aici fiind 135 de locuri bugetate şi alte 198 nebugetate.
În schimb, la jumătate dintre facultăţi numărul de locuri disponibile este mai mare decât cel al candidaţilor. Acesta este cazula nouă facultăţi, majoritatea din domeniul ingineriei, dar şi la Litere. Astfel, la Inginerie Tehnologică şi Management Industrial, pentru cele 440 de locuri disponibile sunt doar 288 de candidaţi, la Ştiinţa şi Ingineria Materialelor sunt 78 de candidaţi pe 340 de locuri, la Silvicultură şi Exploatări Forestiere – 218 candidaţi/370 locuri, Ingineria Lemnului – 43 de candidaţi/155 locuri, Construcţii – 136 candidaţi /190 locuri, Design de Produs şi Mediu – 293 candidaţi/460 locuri, Educaţie Fizică şi Sporturi Montane – 169 candidaţi/205 locuri, Muzică – 35 candidaţi/55 locuri şi Litere – 479 candidaţi/520 de locuri.
La programele de licenţă pentru învăţământul la distanţă şi frecvenţă redusă au fost depuse 767 de dosare de înscriere. Mai exact, 227 de candidaţi pe 450 de locuri la programele de licenţă FR şi 540 de candidaţi pe 835 de locuri la ID.
În total, Universitatea „Transilvania” din Braşov a scos la concurs 6.050 de locuri la învăţămîntul universitar de licenţă – formă de învăţământ cu frecvenţă, din care 2.782 granturi bugetate (fără taxă), 450 de locuri la învăţământ cu frecvenţă redusă, 885 de locuri la învăţământ la distanţă, 3.170 de locuri din care 1.292 granturi bugetate la masterat – formă de învăţământ cu frecvenţă şi 200 de locuri la masterat, învăţământ cu frecvenţă redusă. La masterat, înscrierile încep de miercuri.
Până în 19 iulie, inclusiv, sunt programate testele, respectiv probele practice la Facultăţile de Medicină, Educaţie Fizică şi Sporturi Montane și la Muzică. Rezultatele primei etape de admitere se afișează joi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.