Educaţie

BRAȘOV. Încă șapte medii de 10 la admitere. Facultăți la care s-a „picat” cu 9.64!

 

Citiți și:

BRAȘOV. Cu 20 de candidați pe un loc, la Medicină s-a tras linie la 9

Cu unele întârzieri, care i-au pus pe jar pe candidați, facultățile (cu excepția Medicinei, unde se dă probă scrisă) Universității Transilvania din Brașov au publicat rezultatele fazei I de admitere, sesiunea iulie 2021. La Facultatea de Psihologie și Științele Educației, joi dimineață site-ul dădea eroare, apoi au apărut rezultatele și au dispărut, spre seară reapărând. 

Pe de altă parte, șase facultăți dintre cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania au afişat, miercuri, cu o zi mai devreme, rezultatele admiterii, sesiunea de vară 2021, faza I (detalii: BRAȘOV. Viitor inginer constructor admis cu 10

Deocamdată, opt candidați (față de 11, în 2020) care s-au înscris la programe de studii de licență au avut media finală 10. De altfel, pe ansamblu, mediile de admitere sunt mai mici ca anul trecut. 

Patru dintre mediile de 10 sunt la Facultatea de Sociologie și Comunicare. Trei dintre ele la programul de studii/specializarea Comunicare și Relații Publice – dintre care una pe loc cu taxă), unde ultimul admis pe loc bugetat are 9.20, și una la Media digitală, unde s-a tras linie la 9.40. De altfel, la toate programele de studii de aici ultimele medii de admitere sunt peste 9. La Resurse Umane s-a intrat cu medii între 9.80 și 9.26, la Sociologie, cu medii între 9.85 și 9.08, la Asistență Socială, între 9.82 și 9.09.

Facultatea de Psihologie și Științele Educației, unde a fost cea mai mare concurență pe universitate, peste 21 de candidați pe un loc, la programul de studii Psihologie, are un admis cu media maximă, la această specializare, și cea mai mare medie de admitere pe toată universitatea – 9.66. La Psihopedagogie specială s-a intrat cu medii între 9.88 și 9.05, iar la Pedagogia învățământului primar și preșcolar, cu medii între 9.80 și 9.13.

Urmează Dreptul, care e al treilea pe podium, la concurență. Și aici primul admis are 10, iar linia s-a tras după 9.65.

Și la Facultatea de Litere au fost medii mari de intrare, la două program de studii: Engleză – Română/o limbă modernă, de la 9.86 la 9.35, și Română – o limbă modernă, între 9.95 și 9.16. La Chineză – Engleză, primul admis are 9.95, ultimul are 8.73, la Limbi moderne aplicate s-a intrta cu medii între 9.71 și 8.28, iar la Studii Americane, între 9.51 și 7.96. 

Dintre facultățile inginerești, cea mai mare ultimă medie de admitere este la Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, programul de studii Calculatoare. Admișii au medii între 9.85 și 9.24. Și la specializarea Tehnologia Informației, sunt medii mari, de la 9.74 la 9.07. Altfel, ultima medie pe facultate este 8.28. Dar la Facultatea de Construcţii, Inginerie civilă, unde ultimul admis are media 7.65, primul are 10.

La Facultatea de Inginerie Mecanică, cele mai mari medii sunt la specializarea Autovehicule Rutiere (în limba română), de la 9.76 la 7.97, dar ultima medie pe facultate este 5.98.

Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor are două specializări cu foarte puțini admiși: Ingineria biomaterialelor – nouă candidați cu medii între 9.01 și 6.26, și Inginerie economică în domeniul mecanic – patru candidați cu medii între 8.95 și 6.77. Ultima medie de admitere este 6.10, la Ingineria Securității în industrie.

La Facultatea de Design de mobilier și Industrializarea lemnului admișii au între 9.08 și 6.11.

La Facultatea de Alimentație Publică și Turism s-a intrat cu medii între 9.15 și 7.53.

Și la Educație Fizică și Sporturi Montane, mediile de admitere au fost mari, de la 9.70 la 8.01.

Facultatea de Muzică, unde s-au susținut probe practice, are și ea un candidat admis cu 10, la programul de studii Muzică, și doi care au intrat grație premiilor la olimpiadele/concursurile școlare. Ultimul intrat, pe facultate, are 6,46, la aceeași specializare. La Instrumernt, mediile sunt între 9.75 și 6.80, iar la Canto, cei cinci admiși au medii de la 8.41 la 6.66.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare