Educaţie

BRAȘOV. Formula câștigătoare pentru un loc în liceul dorit

  • liceu_5.jpg

Luni a început oficial admiterea în clasa a IX-a (ciclul inferior al liceului), care se face pe baza mediei de admitere (80% Evaluarea Națională și 20%, media claselor V-VIII), dar și a opțiunilor elevilor. Până în data de 11 iulie, absolvenții claselor a VIII-a, împreună cu părinții și asistați de diriginți, trebuie să completeze aceste fișele cu opțiuni

În această primă etapă, completează fișe doar candidații care au participat la toate probele Evaluării Naționale, indiferent de rezultat. Este vorba despre aproape 4.000 de candidați.

În completarea fișei, candidații pot ține cont de ultima medie de admitere de anul trecut, publicată, pentru fiecare specializare în parte, în Broșura admiterii, de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov. Însă, aceasta este strict orientativă, mai ales pentru mediile de admitere mari, de peste 9, subliniază purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur:

„Din calculele statistice comparative pe care le-am făcut rezultă că, în acest an, datorită faptului că pe plaja de medii între 9 și 10 avem cu circa 35% mai mulți absolvenți, ultimele medii de intrare la specializările la care în anul anterior au fost peste 9 vor fi mai mari. Este foarte important ca numărul de opțiuni completate în fișe să fie suficient de mare, pentru a asigura ocuparea unui loc. Ca regulă simplă de verificare a acestui aspect, fiecărei opțiuni din planul de școlarizare îi corespunde un număr de locuri. Numărul de locuri însumate pentru toate opțiunile completate în fișă trebuie să depășească poziția candidatului în ierarhia la nivel județean, publicată pe pagina de web a Inspectoratului Școlar Județean Brașov”.
Locuri la liceele teoretice, tehnologice și vocaționale sunt puțin peste 3.000.
Mai sunt 780 de locuri la învățământul profesional și alte aproape 950 de locuri la învățământul dual.

Repartizarea computerizată va avea loc în data de 14 iulie.

Citiți și: 

BRAȘOV. Atenție la opțiuni și la medii! De ajutor: topul liceelor din 2021


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare