Educaţie

BRAŞOV. Expoziţia copiilor care s-au jucat „de-a arhitectura”

 

La Aula Universității Transilvania din Brașov se desfăşoară, până la ora 20.00, expoziţia „De-a arhitectura” 2016, în care sunt reunite rezultatele cursurilor „De-a arhitectura” desfăşurate în şcolile şi grădiniţele braşovene, mai precis lucrările imaginate de cei aproximativ 80 de preșcolari și 300 de elevi din clasele primare și gimnaziale, iar cei mai buni vor fi răsplătiţi în cadrul festivității de premiere.
Sunt expuse lucrările realizate de copii în anul școlar 2015-2016 în cadrul cursurilor opționale/extracurriculare: „De-a arhitectura în orașul meu”, „De-a arhitectura MINI” și „De-a arhitectura Grădi” sub îndrumarea arhitecților voluntari din județul Brașov.

Asociatia De-a Arhitectura își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului. Prin înțelegerea și asumarea acestor valori de către diverse categorii de public, urmărim creșterea calității mediului construit din mediile urbane și rurale.
Parteneri locali pentru anul școlar 2015-2016 sunt Ordinul Arhitecților din România filiala Bv-Cv-Hr; Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea Transilvania Brașov.

Expozanţi „De-a arhitectura Grădi”

Grădinița nr. 8 – grupa mijlocie
ed. Carmen Stroe, ed. Adelina Stoica și arh. Cristina Vechiu

Grădinița nr. 17 „Martinică” – grupa mijlocie
ed. Mihaela Ivan, ed. Ana Barbu și arh. Ioana Aldea

Grădinița nr. 2 – grupa mare
ed. Emeșe Orban, ed. Carmen Brad și arh. Cristina Turcanu

Expozanţi „De-a arhitectura MINI”

Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” – clasa I B
prof. Daniela Moldoveanu, arh. Cristina Turcanu

Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” – clasa I C
prof. Cosmina Vasii, arh. Cristina Turcanu

Expozanţi „De-a arhitectura în orașul meu”

Școala Gimnazială nr. 13 – clasa a III-a A
prof. Loredana Petcu, arh. Ioana Bârsășteanu

Liceul „Andrei Mureșanu” – clasa a III-a A
prof. Ștefan Camelia, arh. Cătălina Comănariu

Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” – clasa a IV-a
prof. Lucia Pepine, arh. Ioana Aldea

Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” – clasa a IV-a
prof. Adela Marina, arh. Oana Strugaru

Școala Gimnazială nr. 12 – clasa a IV-a G
prof. Alina Bănucu, arh. Mihaela Popovici

Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CV) – clasa a IV-a
prof. Doina Gheorghinca, arh. Alina Mihaela Rudei

Școala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan” – clasa a V-a
prof. Marilena Platon, arh. Simona Tamaș

Expozanţi „De-a arhitectura HandsOn!”

Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” – clasa a V-a si a VI-a
prof. Mariana Mattis Tudor, arh. Ioana Aldea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare