BRAȘOV. Ei sunt tinerii pe care nu trebuie să-i pierdem
Cei mai buni studenți și absolvenți 2016 ai Universităţii Transilvania au fost, ieri, premiaţi de conducerea instituţiei, în cadrul unei gale ce a avut loc la Aula Sergiu Chiriacescu. Recompensați au fost în primul rând cei 19 şefi de promoţie din ciclul de licenţă zi (sunt 18 facultăţi, dar la Inginerie Tehnologică şi Management Industrial au fost doi şefi de promoţie, cu aceeași medie a anilor de studii). De asemenea, au fost premiaţi studenţii care au obţinut cele mai bune rezultate la sesiunea cercurilor ştiinţifice studenţeşti, dar și la competiţii naţionale şi internaţionale cu premii.
Şefii de promoţie premiaţi de Universitate au reuşit să obţină, pe tot parcursul anilor de studiu, medii de peste 9.00. Cea mai mare medie multianuală este de 9,97, la Ştiinţe Economice, obținută de Iuliana Sidonia Colceri.
Toţi cei premiaţi au primit diplome, dar şi premii în bani, iar cine va alege să urmeze şi masteratul la Universitatea Transilvania va avea asigurat un laptop la începutul anului universitar, a promis rectorul Universităţii, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan (foto 2). „Orice veţi alege mai departe, să nu uitaţi de Alma Mater. Ceea ce aţi făcut în această perioadă este o etapă importantă în viaţă şi un punct de pornire în cariera pe care o veţi urma. Probabil unii vor rămâne alături de noi, vor intra în colectivul didactic. Am mai avut discuţii cu foşti absolvenţi şi din dialogurile cu ei, reieşea recunoştinţa pentru ceea ce le-a oferit această instituţie pe parcursul anilor de studiu”, le-a transmis rectorul premianţilor.
Bursă de 3.000 de lei
De asemenea, ieri a fost acordată şi Bursa Transilvania, în valoare de 3.000 de lei. „Este o bursă care se acordă o singură dată pe an unui student cu rezultate deosebite, în acest an unui student de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor”, a încheiat rectorul Ioan Vasile Abrudan. Bursa a fost acordată lui Ştefan Popa, masterand acum la Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, implicat într-un proiect de cercetare, ale cărui rezultate le-a şi publicat. El a fost şef de promoţie anul trecut la facultatea sa.
Şefii de promoţie 2016
Nr. crt. | Facultatea | Nume şi prenume student | Programul de studiu | Media anilor de studiu |
Inginerie Mecanică | Ioan GÂNDILĂ | Autovehicule rutiere | 9.92 | |
Inginerie Tehnologică și Management Industrial | Mădălina Ioana BLAJ | Construcții aerospațiale | 9.68 | |
Cristian DRĂGHICI | Tehnologia construcțiilor de mașini | 9.68 | ||
Știința și Ingineria Materialelor | George Valentin TUDOR | Ingineria securităţii în industrie | 9.75 | |
Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor | Ana Maria ROȘU | Automatică și Informatică aplicată | 9.70 | |
Silvicultură și Exploatări Forestiere | Iustin Constantin GIOSANU | Silvicultură | 9.45 | |
Ingineria Lemnului | Levente MAJOS | Ingineria şi designul produselor finite din lemn | 9.12 | |
Construcții | Noemi BARTOȘ | Instalații pentru construcții | 9.87 | |
Alimentație și Turism | Andreea Maria HALMAGIU | Inginerie şi Management în alimentaţie publică şi Agroturism | 9.64 | |
Design de Produs și Mediu | Maria Patricia CÎRNAŢIU | Inginerie medicală | 9.86 | |
Matematică și Informatică | Bogdan FODOR | Matematică-Informatică | 9.78 | |
Științe Economice și Administrarea Afacerilor | Iuliana Sidonia COLCERI | Informatică economică | 9.97 | |
Psihologie și Științele Educației | Amalia Ioana NOVAC (STANCU) | Psihologie | 9.88 | |
Educației Fizică și Sporturi Montane | Gheorghe STĂTESCU | Kinetoterapie și motricitate specială | 9.43 | |
Muzică | Jozsef Sandor AMBRUS | Interpretare muzicală – instrumente | 9.67 | |
Medicină | Sever Ioan GULEA | Medicina | 9.66 | |
Litere | Mariana Giorgiana GAVRILĂ | Limbi moderne aplicate – Germană – Engleză | 9.82 | |
Drept | Renata Rebeka LOVENBERGEL | Drept | 9.25 | |
Sociologie și Comunicare | Elisabeta DINCĂ | Resurse umane | 9.76 |
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.