Educaţie

BRAȘOV. Cu 24 candidați/loc, lista la Medicină s-a închis la 9.10 / La Psihologie s-a „picat” cu 9.73

  • studentimedicina.jpeg

Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania Brașov a afişat penultima rezultatele admiterii pentru programele de licenţă, dat fiind faptul că aici nu s-a intrat pe bază de dosar, ci au fost probe scrise, în perioada când celelalte facultăţi deja publicau admișii din faza I.

La Facultatea de Medicină, care are patru programe de licență, a fost cea mai mare concurenţă, 1.965 de candidaţi pentru unul dintre cele 355 de locuri, din care 154 sunt bugetate, ceea ce a însemnat aproape 13 candidați pe loc fără taxă. La cel mai căutat program al facultăţii, cel de Medicină, cu o concurență de 24/loc, cele 64 de locuri bugetate au fost ocupate cu medii între 9.90 şi 9.10, cu câte zece sutimi în plus față de 2021, iar locurile cu taxă au fost ocupate cu medii între 9.10 şi 8.80, dacă ignorăm primele două medii – 9.70 și 9.50, cu care candidații ar fi putut intra pe locuri bugetate, dar probabil sunt la a doua facultate, care trebuie plătită, dacă prima a fost fără taxă.
La programul de Asistenţă medicală generală, locurile bugetate au fost ocupate cu medii între 9.80 şi 8.84, iar cele cu taxă, între 9.51 (din nou, probabil, a doua facultate), la Balneofiziokinetoterapie, cu medii între 9.66 şi 8.38 (8.36, ultima medie la cu taxă) iar pentru Laborator clinic, mediile admise pe locurile bugetate sunt cuprinse între 9.80 şi 8.39. La această din urmă specializare, locurile cu taxă au fost ocupate cu medii între 9.49 și 6.98. 
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, unde a fost cea mai mare concurență pe universitate, la programul de studii Psihologie – peste 32 de candidați pe un loc bugetat, are un doi admiși cu media maximă la această specializare, unul este pe loc bugetat, unul pe loc cu taxă, și cea mai mare ultimă medie pe universitate în acest an – 9.75. La Psihopedagogie specială s-a intrat cu medii între 9.83 și 9.10, iar la Pedagogia învățământului primar și preșcolar, cu medii între 9.83 și 9.11. Încă o medie de 10 este la Psihologie, dar la forma de învățământ la distanță, iar lista se închide la 9.18.

La Drept, nici cu taxă, dacă nu ai măcar 9.00

Urmează Dreptul, care e al treilea pe podium, la concurență. Și aici primul admis are 10, iar linia s-a tras după 9.70, pe locurile bugetate, iar la cele cu taxă, ultima medie a fost 9.00.

Alte 3 medii de 10 sunt admise la Socioogie şi Comunicare – două pe loc bugetat la Comunicare şi Relaţii Publice, una pe loc bugetat la Resurse Umane. Şi aici, mediile de admitere pe locurile bugetate au fost foarte mari, peste 9.12, pe facultate, dar 9.43 ultima medie la programul Media digitală în limba engleză. Doar locurile cu taxă au mai putut fi ocupate şi cu medii de 8.

În total, 17 medii de 10 sunt admise la programele de licenţă zi de la 17 facultăţi din cele 18 ale Universităţii Transilvania. Medii de 10 au fost, după cum anunţam şi anterior (BRAȘOV. Nouă studenți admiși deja cu 10. Cinci dintre ei la o singură facultate), la Litere şi Silvicultură, dar şi la Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Reamintim că cele mai multe medii de 10 are admise Facultatea de Matematică-Informatică: trei la profilul Mate-Info, 1 la Info şi 1 la Informatică aplicată. Toate pe locuri bugetate. La aceste trei specializări, ultimele locuri bugetate s-au ocupat cu medii peste 9.65. Nici locurile cu taxă nu au fost mai accesibile, fiind ocupate cu medii până la 9.53. 
Absolvenţii de liceu cu medii de 10 la Bacalaureat, şefii de promoţie sau olimpicii care s-au îndreptat către Braşov vor primi câte un laptop gratuit, precum şi cazare şi masă la cantină gratuite, dacă au nevoie.

Viitorii ingineri, admiși cu medii pe o plajă mai largă

Așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, la facultățile „inginerești”, candidaţii admişi sunt şi cu medii ceva mai modeste, dar se întâlnesc și medii. Excepţia o face ca şi în anii anteriori, facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, unde lista a început de la la 10 și cea a admişilor pe locurile cu taxă s-au oprit la media 8,28.

La Facultatea de Construcţii, unde ultimul admis la specializarea Instalații are media 5.65 (la cu taxă, la buget fiind 8.20), primul, la Inginerie civilă, are 9.95.

La Facultatea de Inginerie Mecanică, cea mai mare medie e la specializarea Autovehicule Rutiere (în limba engleză) – 9.95, dar ultima medie pe facultate este 5.16.

Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor are candidați admiși între 9.28 și 6.06.

La Facultatea de Design de mobilier și Industrializarea lemnului admișii au între 9.63 și 6.03.

La Facultatea de Alimentație Publică și Turism s-a intrat cu medii între 9.40 și 7.68.

Admișii de la Facultatea de Design de Produs și Mediu au între 9.83 și 6.00, iar cei de la Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial, între 9.81 și 6.00.

Cine nu confirmă locul îl pierde

La Educație Fizică și Sporturi Montane, mediile de admitere au fost mai mari, anul acesta, de la 9.82 la 7.87.

Facultatea de Muzică, unde s-au susținut probe practice, nu afișase sâmbătă rezultatele.

Până în data de 25 iulie, cei admişi trebuie să-şi confirme locul. Dacă sunt pe loc bugetat, să depună actele de studii în original. Dacă sunt pe locuri cu taxă, să plătească prima tranşă.
După această etapă, se face o nouă afişare a listelor de admitere, marţi, 26 iulie, cu excepția Facultății de Medicină, care va afișa în 28 iulie.

Citiți și: 

BRAȘOV. Recorduri absolute de concurență la Psihologie și la Medicină


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button