Educaţie

BRAȘOV. „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”

 

Sub acest slogan se va desfășura Concursul Naţional „Mesajul Meu Antidrog” 2016.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog de la nivel teritorial, a anunțat astăzi lansarea celei de-a XIII–a ediții a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”.  Competiția se desfăşoară în intervalul februarie – iulie 2016, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri. Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, direcţiile judeţene de tineret şi sport, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.

„Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber”, spune Anda Samson (foto, dreapta), coordonatoarea Centrului Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Brașov.

Secţiunile ediţiei a XIII-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

Beneficiarii direcţi estimaţi ai concursului sunt 150.000 de tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu). Aproximativ 1.500-2,000 elevi participă cu lucrări la secţiunile menţionate mai sus, iar la concursurile sportive organizate la nivel judeţean participă în jur de 50.000-60.000 de elevi.

Din fiecare judeţ /sector vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare