BRAŞOV. Colegiul Naţional Unirea va intra în reparaţii capitale. Va fi montat şi un lift exterior pentru persoanele cu dizabilităţi
Viceprimarul Laszlo Barabas a semnat la sfârşitul săptămânii trecute contractul pentru realizarea lucrărilor de reparaţii capitale ale Corpului A al Colegiului Naţional Unirea.
„Este o lucrare importantă pentru noi, pentru că starea acestei clădiri necesită o intervenţie majoră şi şi este primul proiect care prevede montarea unui lift exterior pentru persoanele cu dizabilităţi la o clădire existentă, în care funcţionează o unitate de învăţământ. Sper ca săptămâna viitoare să dăm ordinul de începere a lucrărilor, iar până vara viitoare acestea să fie încheiate. Vom reface acoperişul, faţadele – inclusiv elementele decorative, şi vom monta un lift pe faţada dinspre curte. La interior se vor executa lucrări la sălile de clasă, holuri, grupuri sanitare şi la reţelele de utilităţi. În plus, pentru creşterea siguranţei elevilor şi cadrelor didactice, pe holuri va fi montat un sistem de supraveghere videov”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.
Contractul, în valoare de peste 6,5 milioane de lei, ar trebui finalizat în 12 luni.
Lucrări necesare
Conform contractului de lucrări, se va lucra la acoperiş, pentru revizuirea şarpantei şi montarea de învelitoare, respectiv pentru ignifugarea materialului lemnos, refacerea streaşinii, extinderea şarpantei peste logie.
La faţade, se va face restaurarea, protejare elemente decorative, refacerea tencuielilor exterioare, etanşeizarea uşii monumentale de intrare şi restaurarea elementelor degradate.
Pe interior, pe lângă alte lucrări, se va suplimenta numărul de grupuri sanitare pentru elevi şi vor fi amenajate vestiarele, duşurile şi grupurile sanitare pentru zona sălilor de sport.
Totodată, sunt prevăzute, pe exterior, reparaţii la împrejmuire, revizie trasee exterioare de apă şi canalizare, refacerea trotuarelor, iar instalaţiile elelctrice, de apă şi de încălzire vor fi în mare parte refăcute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.