Educaţie

BRAȘOV. Ce se va întâmpla cu parcarea din spatele Aulei Universității

 

Parcarea din spatele Aulei „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii „Transilvania” ar urma să fie desfiinţată, pentru că pe acel teren se va construi un cămin studenţesc cu peste 100 de camere. Clădirea va avea un regim de înălţime de P+4 sau/şi P+6 şi va fi ridicată de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Compania  a iniţiat un program de finanţare pentru construirea a 30 de cămine studenţeşti în toată ţara, iar potrivit rectorului Ioan Vasile Abrudan, Universitatea „Transilvania” este inclusă pe lista CNI pentru construirea unuia nou la Braşov, având în vedere că, de mulţi ani, instituţia de învăţământ superior se află în imposibilitatea de a satisface toate cererile venite din partea studenţilor, veniţi în număr tot mai mare din afara municipiului şi a Zonei Metropolitane Braşov. Amplasamentul propus pentru construcţie este în spatele Aulei, la intersecţia dintre străzile Mihai Viteazul, Sitei şi Traian Grozăvescu. În prezent, acolo se află o parcare cu plată, aparţinând universităţii, care stă mai mult goală. „Lucrările vor demara probabil anul viitor, dar anul acesta universitar 2017/2018. Acum se lucrează la studiul de fezabilitate, pe care îl face CNI. Certificatul de urbanism pe care l-am solicitat arată că în zonă se poate construi o clădire cu P+4 cu accente de P+6, cu 1.200 de metri pătraţi, suprafaţă pe fiecare etaj. Noi ne aşteptăm la un cămin cu 100-150 de camere, dar numărul total de locuri depinde de capacitatea ulterioară a camerelor”, a explicat rectorul. Universitatea „Transilvania” a solicitat deja municipalităţii un certificat de urbanism. Documentul a fost eliberat încă din luna august, iar acum urmează să se facă şi un plan urbanistic de detaliu (PUD) pentru zona din spatele Aulei. Tema de proiectare include construirea unor spaţii de cazare, alimentaţie publică, parcaje, spaţii tehnice şi a unui bazin de înot acoperit. „Săptămâna trecută, în Comisia de Urbanism a Primăriei a fost solicitată şi avizarea conceptului. Universitatea a venit cu o prezentare de volumetrie în Comisie, iar acum trebuie să facă un PUD. Comisia a solicitat universităţii să evalueze posibilitatea ca viitoarea amenajare să permită şi redeschiderea canalului Timiş, dar nu este o obligație”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. Canalul Timiş curge pe sub strada Castanilor şi apoi spre strada Mihai Viteazul, până la Bartolomeu.

1,7 milioane de lei pentru reparaţii şi reabilitări

Pe de altă parte, rectorul a anunţat că, pentru noul an universitar, instituţia pe care o conduce a realizat lucrări de reparaţii şi reabilitare, atât în unele corpuri de clădiri unde se desfăşoară activităţi didactice, cât şi în căminele studenţeşti. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la peste 1,7 milioane de lei, atât din fondurile alocate de minister, cât şi din venituri proprii. De asemenea, în laboratoarele de specialitate ale universităţii, 320 de calculatoare achiziţionate în luna septembrie vor fi la dispoziţia studenţilor în noul an universitar. Anul acesta taxele de şcolarizare pentru studenţii care nu au reuşit să ocupe un loc bugetat sunt cuprinse între 2.800 şi 6.000 de lei, cu numai 10% mai mari decât în anii universitari anteriori.

Taxe mai mari de cazare

Taxele de cazare în căminele studenţeşti au crescut cu aproximativ 7% faţă de anul trecut, dar rămân sub nivelul celor din anul 2015. Pentru studenţii de pe locuri finanţate de la buget, o lună în cămin costă între 180 şi 190 de lei, în funcţie de cămin, iar pentru studenţii la taxă, tariful este între 315 şi 325 de lei.
De asemenea, odată cu noul an universitar au început şi lucrările de reabilitare a faţadei clădirii Rectoratului. Lucrările la faţada Rectoratului vor dura un an, iar valoarea lor se ridică la 3,49 de milioane de lei, fără TVA, banii provenind din fonduri proprii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare