BRAŞOV. Cazul de la Şcoala 11, în atenţia Poliției! Update: S-a întocmit DOSAR PENAL
Poliţiştii fac verificări, după ce mai mulți elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din municipiul Brașov au început să acuze probleme oculare (senzații de arsură și usturime și lăcrimare necontrolată), ieri, după ce ar fi stat lângă un aparat cu ultraviolete. Unii dintre copii, elevi de clasa a VI-a, au fost duși de părinți la control medical.
„În urma apariției în mediul online a unor informații cu privire la un posibil incident la o unitate de învățământ din municipiul Brașov, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Brașov s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea clarificării stării de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, agent Nadia Olaru.
Update (orele 14.40): Poliţia a întocmit dosar penal
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov s-a constituit echipă operativă formată din polițiști de investigații criminale, ordine publică-proximitate, criminaliști și lucrători din cadrul Serviciului Arme, care a stabilit faptul că, mai mulți elevi din ciclul gimnazial ar fi manifestat o stare de iritare la nivelul ochilor, în timp ce se aflau într-o sală de curs în care era amplasată o lampă cu ultraviolete pentru sterilizarea aerului. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a mai informat agentul de poliție Nadia Olaru.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Mai mulți elevi acuză probleme oculare, după ce ar fi stat lângă un aparat UV
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.