BRAȘOV. Candidații la mai multe facultăți se plâng că nu pot lua diplomele de Bac
Am primit la redacție sesizări, din partea unor absolvenți de liceu, că adeverințele de promovare a Bacalaureatului, necesare înscrierii la admiterea în facultate, nu se eliberează decât de luni, după ce se dau și rezultatele finale în urma contestațiilor și sunt semnate și de către Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov. Sunt absolvenți care vor să se înscrie, pentru a da examen scris de admitere, în mai multe centre din țară (la Medicină), ca să-și maximizeze șansele de a intra pe un loc fără taxă, sau chiar la universități din strănătate și nu le ajunge timpul săptămâna viitoare. „Chiar dacă se face înscriere prealabilă online, tot trebuie să ajungem să depunem dosarul și fizic, în perioada prevăzută de calendarul de admitere. Am sunat la secretariatele universităților și ni s-a spus că nu se poate modifica, să dea Ministerul Educației o circulară prin care cei care nu au depus contestații să poată lua adeverințele de acum. Noi ne-am făcut acum două luni rezervări la hoteluri pentru a depune dosarele la Cluj, Timișoara și Oradea, avem de făcut un tur de forță, pentru a depune dosarele și a da examene la toate trei. Dacă așteptăm până luni, pierdem șansa de înscriere la una dintre ele și banii. În această situație sunt mulți, inclusiv colegi ai fiului meu care se duc în străinătate. De ce să așteptăm după cei care au contestat notele?”, ne-a spus, îngrijorată, mama unui absolvent.
Ariana Bucur, inspector școlar general al IȘJ Brașov, spune că nu se mai dau adeverințe, ci direct diplome, contrasemnate de inspectorat și că deja a început această procedură de marți. „Se eliberează diplome tuturor celor care nu au depus contestații, dar e nevoie de o declarație pe proprie răspundere în acest sens, depusă la unitatea de învățământ absolvită. Adeverințe se dau doar în cazuri de excepție”, a precizat șefa IȘJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.