Educaţie

BRAŞOV. Ateliere pentru copii, în vacanţa de primăvară

 

Muzeul Casa Mureșenilor, în parteneriat cu Muzeul Pedagogic Brașov, organizează și în această vacanţă de primăvară, în zilele de 23, 24 și 25 aprilie 2019, un program interactiv dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. 

Programul propus este următorul: 

  • marți, 23 aprilie 2019, între orele 11.00-13.00 la Muzeul Pedagogic Brașov din Șoseaua Cristianului, nr. 1-3 – „Cum zboară avioanele” – copiii vor învăța despre cum zboară avioanele și care este structura unui avion. Ca suvenir al acestei experiențe, vor confecționa avioane din materiale reciclabile.
    Taxa pentru activitate este de 20 lei/copil.
  • miercuri, 24 aprilie 2019, între orele 11.00-13.00 la Muzeul Pedagogic Brașov din Șoseaua Cristianului, nr. 1-3 – „Află povestea zmeului” – copiii vor învăța cum să confecționeze un zmeu. „Iar dacă vântul ne va ajuta, în aer le vom și lansa”.
    Taxa pentru activitate este de 20 lei/copil.
                                                                                       
  • joi, 25 aprilie 2019, între orele 11.00-13.00, vizitarea Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov din Piața Sfatului nr. 25 și a bisericilor din centrul istoric al Brașovului.   
    Taxa pentru activitate este de 5 lei/copil.
  • joi, 25 aprilie, 2019, între orele 17.00-19.00 la Muzeul Pedagogic Brașov din Șoseaua Cristianului, nr.1-3 – Parașuta lui da Vinci”.
    Taxa pentru activitate este de 20 lei/copil. 
    „Leonardo da Vinci a fost fascinat de zbor. A studiat zborul păsărilor și a realizat mai multe studii despre acesta. La acest atelier, copiii vor confecționa câte o parașută, după prima schiță desenată și realizată de Leonardo da Vinci”, spune Ovidiu Savu, manager interimar al Muzeului „Casa Mureșenilor”, coordonatorul programelor de educaţie muzeală. 

Înscrierile la atelierele din vacanța de primăvară se fac la telefon 0268.477864. Numărul participanților va fi de 20 de persoane/atelier.

Atelierele au și caracter filantropic, participanții fiind încurajați să ofere cadouri de Paști pentru copiii defavorizați (hăinuțe, jucării, cărți, dulciuri etc). 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare