Educaţie

BRAȘOV. Ateliere de creație la Teatrul „Arlechino”

 

În vacanţa intersemestrială, Teatrul pentru Copii „Arlechino” îi aşteaptă pe copiii între 4 şi 10 ani, la  primul modul al atelierelor interactive de creaţie „Arlechino – Atelierul de creaţie şi recreaţie”. Modulul se intitulează „Lecturăm, construim, împreună mânuim – Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici magnifici”, iar atelierele se desfăşoară, de luni până vineri, între 11.00 – 13.00. Coordonatorii atelierelor sunt: actorii Cecilia Negru, Marius Stroe, Elisabeta Muraru, Alexandru Dobrescu, Erika Mihaly şi Tunde Kovacs – artist plastic/sculptor păpuşi. Au fost disponibile maxim 15 locuri, care s-au epuizat în câteva ore de la anunț, iar taxa de participare este de 120 de lei, pentru modul. Reprezentanţii Teatrului subliniază că nu vor fi făcute înscrieri peste limita maximă de 15 locuri, dar dacă va absenta cineva vor anunța. La finalul proiectului, copiii vor primi o diplomă de participare şi obiectul/păpuşa realizat în cadrul atelierelor.

Program
06.02 – Suntem personaje din poveste
07.02 – Împreună construim
08.02 – Împreună construim
09.02 – Repetăm şi învăţăm
10.02 – Povestea pe scenă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button