BRAŞOV. Alţi 63 de studenţi străini au ales „Transilvania”
63 de studenți din 15 ţări din afara Europei au ales Universitatea Transilvania din Brașov pentru studiu din cel de-al doilea semestru al acestui an universitar, în cadrul programului Erasmus+. Ei s-au alăturat celor 98 care au petrecut deja, la Brașov, semestrul întâi, printre aceştia fiind studenţi din Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Maroc, Argentina, Rusia sau Republica Moldova. De asemenea, sunt şi studenţi din ţări europene, precum: Franţa, Turcia, Italia, Polonia, Spania, Germania, Austria, Letonia, Lituania şi Danemarca.
Cei mai mulţi dintre studenţii străini vor urma cursuri la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Design de Produs şi Mediu, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Facultatea de Inginerie Mecanică sau Facultatea de Construcţii. Sunt însă și doi studenți care au ales universitatea brașoveană pentru stagii de practică.
Opţiunea lor pentru Universitatea Transilvania se datorează, conform propriilor mărturii, programelor de studii oferite, feedback-urilor pozitive primite de la colegii lor care au studiat aici sau pur şi simplu atractivității oraşului situat la poalele munţilor.
Întâlnire de bun venit
Ca în fiecare an, în prima săptămână din semestru se organizează pentru ei o întâlnire de bun venit. De data aceasta evenimentul se va desfășura joi, 2 martie 2017, de la ora 14.00, la Centrul Multicultural din clădirea Rectoratului.
Programul Erasmus este cel mai important program de învăţământ şi formare profesională din Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte mobilitatea şi cooperarea la nivelul învăţământului superior în Europa. Programul le oferă posibilitatea studenţilor, cadrelor didactice, sau altor persoane să studieze sau să predea în străinătate, pe o perioadă determinată de timp. Programul a fost înfiinţat în 1987, iar de atunci, milioane de studenţi din Europa şi nu numai au studiat gratuit pentru un semestru sau un an în alte ţări. Erasmus+ își propune să încurajeze dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională și să ofere noi oportunități de educație, formare și stagii pentru tineri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.