Educaţie

BRAȘOV. 300 de studenți ingenioși și siguri pe ei

  • AFCO_288286.jpg
  • AFCO2_288287.jpg
  • AFCO1_288288.jpg
 

Aproximativ 300 de studenţi de la Universitatea Transilvania Braşov şi-au prezentat lucrările în faţa reprezentanţilor companiilor, la AFCO 2021 – Absolvenţii în faţa companiilor. Evenimentul a avut loc marți, la Aula Universităţii, într-un cadru restrâns, fără public. În total, 15 firme au răspuns invitaţiei de a participa la AFCO 2021.

Ca şi în ani trecuţi, studenţii curajoși au putut să-şi prezinte lucrările de diplomă sau proiectele de grup, astfel încât să convingă atât reprezentanţii companiilor multinaţionale, cât şi juriul conferinţei că propriul proiect merită să fie declarat câştigător.

Tinerii şi-au prezentat lucrările în cadrul celor 11 secţiuni, grupate pe domenii. Dintre acestea, două au fost dedicate proiectelor de echipă şi doctoranzilor. Proiectul „Automotive HMI Display” (HMI – Human Machine Interface ) – al studentului Niculcea Mircea Andrei, şi proiectul „Obstacole psihologice în căutarea ajutorului de specialitate la persoanele de genul masculin” – al studentei Iulia Grabovski, sunt cele două lucrări câştigătoare ale marilor premilor speciale Absolvenţii în faţa companiilor – AFCO 2021. Dintre multele proiecte înscrise în acest an, cele două lucrări ale studenţilor de la Facultatea de Inginerie electrică şi Ştiinţa calculatoarelor şi de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei sunt cele care au atras cel mai mult atenţia juriului. Pe lângă acestea, au mai fost premiate alte 25 proiecte, fiecare declarate câştigătoare la secţiunea în care au fost înscrise. Premiile au constat în trotinete electrice, ceasuri smart, tricouri şi alte mici surprize pentru studenţi.

Mai mult, studenţii au avut ocazia să participe la interviuri şi discuţii cu reprezentanţii companiilor, astfel că acest eveniment este pentru mulţi o rampă de lansare pentru viitoarea carieră. În egală măsură, şi companiile au luat pulsul actualei generaţii şi au aflat care sunt interesele de cercetare ale studenţilor.

Lista tuturor proiectelor și a secțiunilor poate fi consultată aici: https://afco.unitbv.ro/lucrari-inscrise


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button