Educaţie

BRAȘOV. 20 de absolvenți cu 1.00 pe linie. Alte 77 de lucrări doar cu punctul din oficiu

  • evaluare-nota-1a_269121.JPG
 

Deși contează în proporție de 80% în media de admitere la liceu, Evaluarea Națională nu este obligatorie și nu are nici notă minimă de „promovare”, astfel că şi cei care nu au participat la examen au loc în liceu. La fel, și cei 1.047 de absolvenți de gimnaziu brașoveni cu medii sub 5 nu sunt consideraţi „nepromovaţi”. De altfel, 160 (mai mulți decât anul trecut, când au fost 111) dintre ei au medii chiar între 1 şi 1.99, 20 au chiar 1.00 pe linie, dar notele de 1 „curat” sunt mai multe, respectiv 07, dintre care 59 la matematică, 37 la română și una la limba maternă maghiară. S-au înregistrat 201 medii între 2 şi 2.99, 303 medii între 3 şi 3.99 şi 383 de medii între 4 şi 4.99. Aşa cum era de aşteptat, copiii cu aceste rezultate s-au bazat foarte mult pe faptul că nici anul acesta, la Evaluarea Naţională, nu a fost nevoie să obţină nota de trecere 5, pentru a intra la liceu. Totuși, sunt cu 101 mai mulți decât în 2018, când 946 au avut note sub 5.
Candidaţii nemulţumiţi de notele primite la Evaluare au putut depune contestaţii doar ieri. Rezultatele finale, după corectarea contestaţiilor, vor fi afişate în 29 iunie.
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (în proporţie de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).
În perioada 3-7 iulie, elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu, iar în 12 iulie este repartizarea computerizată.

Citiți și:

BRAȘOV. Circa 700 de contestații la Evaluarea Națională

Update BRAȘOV. 122 de note de 10 la Evaluarea Națională. 11 absolvenți au 10 curat!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button