Educaţie

BRAȘOV. 190 de elevi din Râșnov primesc, de astăzi, o masă caldă (FOTO)

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Râșnov primesc, începând de astăzi, câte o masă caldă pe zi.
„Cu sprijinul oamenilor de afaceri, astăzi a început unul dintre cele mai importante proiecte sociale. Mai exact, 190 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 vor beneficia zilnic de o masă caldă. Proiectul intitulat «Binele Continuă» este susținut de Asociația Pro Afaceri în parteneriat cu Primăria Râșnov.
Proiectul va asigura pentru acești elevi, pe tot parcursul anului școlar, mâncarea preparată în restaurantele partenere. Porțiile de mâncare sunt livrate cu sprijinul S.C. Pegas Courier S.R.L., companie cu care primăria a încheiat un parteneriat”, au precizat autoritățile locale.
„În acest sens invităm și mediul de afaceri local să se alăture acestui proiect și să ne sprijine în asigurarea meselor oferite elevilor.
Proiectul social este destinat elevilor ce frecventează cursurile Școlii Gimnaziale nr. 1, în scopul prevenirii abandonului școlar. Încă din prima zi a proiectului, la cursuri au venit cu 20% mai mulți copii decât în mod normal, ceea ce ne arată că ideea este binevenită, iar cu timpul, riscul abandonului școlar va fi tot mai mic”, au adăugat reprezentanții Primăriei Râșnov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button