Educaţie

BRAȘOV. 15 candidați pe un loc bugetat la Medicină, după doar două zile de înscrieri

 

Actualizare

BRAȘOV. 21 de candidați pe un loc la Psihologie! A depășit Medicina în ultima clipă

După două zile de înscrieri pentru admitere la Universitatea Transilvania din Braşov, instituția are deja peste 6.000 de dosare depuse la ciclul de studii de licență (învățământ cu frecvență) în cele 18 facultăți ale universității. Astfel, sunt 2,16 candidați pe un loc bugetat (fără taxă) și o concurență de 0,97/total locuri.

Cele mai multe dosare sunt depuse la Medicină -1.228. Asta în condițiile în care sunt peste 320 de locuri, dintre care 149 bugetate, iar Facultatea de Medicină este una dintre cele la care se intră cu examen, nu cu dosarul.

Medicina este urmată de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor – 784, Matematică-Informatică – 572, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – 506 și Drept – 493.
Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor Universităţii Transilvania, primele programe din punct de vedere al concurenței – candidaţi pe total locuri – atât bugetate, cât şi „cu taxă” sunt Medicină: 7,62; Psihologie: 3,31 Calculatoare:2,48; Informatică: 2,74
Luând în considerare însă doar locurile fără taxă, că aceasta este de fapt miza, cea mai mare concurenţă este tot la  Medicină: 14,89 candidați pe un loc bugetat, Psihologie: 12,26; Drept: 10,06.

La polul opus, cele mai puține dosare sunt la Muzică – 10 pe 33 de locuri bugetate, dar aceasta este o facultate vocațională, Design de mobilier și Ingineria Lemnului – 26 și Știința și Ingineria Materialelor – 25.

Detalii, în foto.

Înscrieri se mai fac la toate cele 18 facultăți, până în 17 iulie, doar online.

Pentru admiterea din acest an, taxele, atât cele de şcolarizare, cât şi cele de admitere sunt neschimbate faţă de anul trecut. Astfel, taxa pentru înscrierea la facultate este de 250 de lei la Medicină, respectiv de 200 de lei la celelalte facultăţi, iar taxele de şcolarizare sunt cuprinse între 3.500 şi 6.000 de lei, în funcţie de profilul ales.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button