Educaţie

Bacalaureat 2018. Peste 136.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea probelor scrise

 

Peste 136.000 de candidaţi s-au înscris, în sesiunea iunie-iulie 2018, pentru susţinerea probelor scrise la examenul de Bacalaureat, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

„Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidați din promoția curentă, respectiv 18.015 candidați din promoțiile anterioare)”, se arată în comunicatul de presă al MEN.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, încep luni, 25 iunie, cu testul de Limba şi literatura română – proba E)a). Marţi, 26 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană și  italiană. Miercuri, 27 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c). Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru 4 iulie. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00-16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 9 iulie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button