Educaţie

BAC 2022 BRAȘOV. Trei candidați eliminați, unul de la Seminar. Telefoane deschise și un dispozitiv de comunicație

  • casti-de-copiat.jpg

2.867 de absolvenți ai liceelor din județ au fost prezenți la cea de-a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), sesiunea iunie-iulie 2022.

Potrivit lui Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, au fost eliminați trei candidați, din două centre de examen, pentru tentativă de fraudă. Absolvenții provin de la: colegiile tehnice „Mircea Cristea„ și „Transilvania”, ambele din Brașov și de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” din Brașov.

Toți trei au fost depistați de profesorii asistenți cu dispozitive electronice de comunicație asupra lor, în timpul desfășurării probei scrise. Doi dintre ei aveau telefoanele mobile deschise asupra lor, iar cel de-al treilea avea un dispozitiv de comunicație cu emițător-receptor și cască prin care transmitea și primea indicații de rezolvare a subiectelor.

„Facem precizarea că înainte de începerea fiecărei probe scrise, asistenții de sală aduc la cunoștința candidaților, pe lângă alte informații utile și prevederile metodologice referitoare la fraudă și tentativa de fraudă precum și sancțiunile aplicabile în aceste situații. 
Ce trei absolvenți nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a precizat Valentin Bucur.

Printre altele, nu este permis accesul candidaților în săli cu materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu mijloace electronice de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Citiți și: 

Update BAC 2022. Subiectele complete la română. Ce și cum se notează

BAC 2022. Ce s-a dat la română. De râs sau de plâns?

BAC 2022. Examenele serioase încep de astăzi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare