Educaţie

BAC 2019. Subiectele la română, a XI-a, toate profilurile

 

Şi elevii claselor a XI-a au susţinut astăzi prima probă scrisă – cea la Limba şi literatura română – din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Subiectele probei la Limba şi literatura română a Bacalaureatului sunt diferenţiate pe filiere şi profiluri, fiind unul pentru real, tehnologic şi vocaţional (cu excepţia pedagogicului), iar altul pentru uman şi pedagogic. Totuși, primele două sunt identice. Diferenţa apare doar la al treilea subiect – eseul pe o temă dată (analize literare pentru care nu oricine are înclinaţie).

Aveți mai jos cele două subiecte comune și subiectul al treilea diferențiat.

 

Ministerul Educaţiei Naţionale   Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la limba şi literatura română Simulare pentru clasa a XI-a

· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
Când n-aveam ce face, câteodată chiar și când era să mă duc la școală, mă-nsoțeam mai cu unul, mai cu altul, ba la nevoie plecam și singur și umblam hoinar fie pe câmp, fie mai ales pe dealuri, printre vii și mai departe până prin pădure, așa numai pentru că-mi plăcea să umblu și să văd multe. Câteodată mă opream mai ici, mai colo și adeseori mi se-ntâmpla să rămân unde mă prindea noaptea. […]
Știindu-mă că sunt, dacă nu chiar pretutindeni, în mai multe locuri acasă, ai noștri în curând au ajuns să nu mă mai caute când se-ntâmpla să nu mă-ntorc seara acasă. Ar fi fost zadarnică alergătura, căci de obicei mă aflam unde nu-i trecea nimănuia prin gând să mă caute.
Cea mai luminoasă parte a copilăriei mele au fost nopțile petrecute astfel – perdut în lumea cea mare.
La Șiria nu curge niciun râu. Când plouă ori când se topesc zăpezile, apa se scurge de pe dealuri prin pârâiașe mici și se adună-n părțile mai joase ale câmpului, unde rămâne băltită de cele mai multe ori toată vara.
Pe la marginea bălții crește trestie, papură, pipirig și șovar*, iar prin pregiur iarba e deasă și totodată fragedă, pășune dulce și grasă atât pentru caii, cât și pentru boii munciți în timpul zilei.
Mi se-ntâmpla că serile, când mă-ntorceam ca cel mai cuminte dintre băieții cumsecade acasă,întâlneam vreun flăcău care ieșea cu caii să-i pască peste noapte la baltă. Fiind ispita prea mare, plecam cu el și rămâneam perdut pentru cei de acasă.
Alte dăți mă ispitea vreunul care pleca la „paghină”, unde pășunea de asemenea era dulce și grasă.
Viile erau adică sădite numai în „față”, pe părțile bătute de soare ale dealurilor. „Dosul”, adecă partea despre apus și despre meazănoapte a coastelor, erau pruniști și fânațe, cărora le ziceau „paghină”.
Frumoase erau nopțile de vară la marginea bălții, unde cântau presura-de-baltă, cârsteii și prepelițele, țipau naghiții și rațele sălbatice și bubuia din când în când boul-de-baltă, dar încă mai frumoase erau în paghină, unde era liniște și steteam adunați împregiurul focului.
Atât aici, cât și acolo se spuneau povești și snoave pline de haz, se spuneau cimilituri*, se recitau cântece și chiote și se făceau glume de tot felul.
Și dacă ispita era grea, vina nu era atât a mea, cât a lui tata-bătrân, minunatul povestitor, care-n timpullungilor seri de iarnă mă deprinsese atât să ascult, cât și să spun povești, să mă-ndulcesc de ele.
Ioan Slavici, Amintiri
*trestie, papură, pipirig, șovar – numele unor plante care cresc pe malul apelor
*cimilituri – (la pl.) ghicitori
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenţei pline de haz. 6 puncte
2. Menționează o particularitate hidrografică a Șiriei. 6 puncte
3. Precizează ce îl determină pe copil să hoinărească, justificându-ţi răspunsul cu o secvenţă relevantă din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care viile erau plantate pe fața dealului. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, rolul pe care îl are bunicul în formarea nepotului, aşa cum se desprinde din ultimul paragraf al fragmentului dat. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă există sau nu un singur loc în care te poți simți acasă, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri de Ioan Slavici, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Am traversat iar străzile printre trăsuri şi maşini, fără să mă feresc de ele, cu o siguranţă de somnambul.
M-am întors spre casă, sleită. Nu mai aveam în suflet nimic. Nici în cap. O maşină era cât pe ce să mă calce. Nu m-am speriat deloc. Am umblat pe ploaie mult. Nu mai ştiu cât. În cele din urmă, m-am pomenit acasă. Am descuiat uşa mecanic, am intrat înăuntru şi m-am aşezat pe acest taburet de lângă masă, am
deschis caietul şi, pe nerăsuflate, am început să scriu. Din când în când, mă uitam nepăsătoare la urmele de apă pe care le lăsau pe parchet pantofii mei, priveam picăturile de apă care curgeau din basc pe masă. Şi iată, pe fondul castaniu al mesei, descopăr două plicuri albe.
Mi-era frig. Apa de pe obraz mi se prelingea pe gât. Lucrurile se lipeau de mine.
Cella Serghi, Pânza de păianjen
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea comediei studiate într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două scene relevante pentru tema comediei studiate;
– analiza a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru comedia studiată (de
exemplu: acțiune, conflict dramatic, notaţiile autorului, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).

Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene comentate;
– analiza a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru construcţia personajului ales din comedia studiată (de exemplu: acțiune, conflict dramatic, notaţiile autorului, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button