Educaţie

BAC 2019. Subiecte grele, cu chichiţe şi de tip „ghici”, la Matematică şi Istorie

 

Îndată ce Ministerul Educaţiei Naţionale va publica subiectele complete şi baremele de evaluare şi de notare, pe care vi le vom prezenta pe myTEX.ro.

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a au susţinut astăzi simularea Bacalaureatului pentru proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, în funcţie de profilul studiat. În acelaşi timp, Consiliul Naţional al Elevilor continuă protestul dăm #foaiagoală, pe care l-a început la simularea probelor de la Evaluarea Naţională, boicot la care participă elevii a circa 30 de unităţi de învăţământ liceal din Bucureşti şi din ţară.

La Matematică subiectele au fost dificile, cu multe chichiţe, la clasa a XII-a, iar la a XI-a s-au experimentat testele-grilă (circa 30% dintre subiecte). La Istorie, subiectele au fost grele şi irelevante, mai ales la clasa a XI-a, unde s-au aplicat de asemenea, în premieră, testele-grilă.
La Matematică, elevii de la profil real, de clasa a XII-a, dar şi cei de a XI-a au avut elemente din algebră şi geometrie, precum calcule complexe, analiză matematică, ecuaţii, vectori şi trigonometrie. Profesorii de matematică susţin că subiectele au fost dificile şi potrivite elevilor cu nivel peste mediu la această disciplină. „Calcule multe şi laborioase, dificile şi cu multe «chichiţe», care sigur i-au speriat pe elevi, mai ales că au avut emoţii şi puteau pierde uşor din vedere toate calculele pe care le aveau de făcut. Nota 5 sigur nu se va lua uşor”, a declarat profesoara de matematică Denisa Tănăsescu, de la Colegiul Naţional I. L. Caragiale din Capitală, pentru Adevărul.
În ceea ce priveşte proba scrisă la Istorie, elevii de clasa a XII-a au toate şansele să ia note mari, spun dascălii, subiectele fiind foarte accesibile şi cu cerinţe clare, care respectă structura. Surprize neplăcute au avut în schimb elevii de clasa a XI-a, care au primit grile multe şi subiecte irelevante pentru BAC-ul din clasa a XII-a. „Subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XI-a sunt irelevante şi nu au vizat competenţele. Eu sunt profesoară de Istorie de 20 de ani şi nu mi-a venit să cred când le-am văzut. Elevii au avut foarte mult de citit, le-a luat o jumătate de oră doar să citească, apoi la fel de mult să identifice ce li se cerea. Au avut şi eseu argumentativ de două pagini. Foarte stufos şi mult de buchisit pentru doar trei ore cât au avut la dispoziţie elevii”, este de părere profesorul de istorie Iuliana Clăpescu de la Colegiul Naţional „Matei Basarab” din Capitală, citat de aceeaşi publicaţie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare