Educaţie

BAC 2019. Rezultatele finale, după contestații, s-au publicat mai devreme

 

Cei peste 40.000 de absolvenți de liceu care au depus contestații la examenul de Bacalaureat au primit vineri seară, cu o zi mai devreme față de calendar, rezultatele finale.

Rezultatele candidaţilor braşoveni, în ordine alfabetică, le găsiţi AICI, iar pe cele în ordinea mediilor, AICI.

Majoritatea absolvenților au fost nemulțumiți de notele obținute la Limba și Literatura Română. Nu doar cei picați la una sau mai multe probe ori cei care nu au obținut media minimă 6 au contestat rezultatele, ci și cei care vor note mai mari care să le asigure accesul în facultate pe un loc fără taxă, media la Bacalaureatul fiind în cele mai multe situații singurul criteriu de admitere sau decisivă.

Mai multe note de 10

Potrivit Ministerului Educației Naționale, rata finală de promovare (după soluționarea contestațiilor), înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019, este de 75,5%. În raport cu rezultatele inițiale (73,7%), se constată o creștere de 1,8%. Comparativ cu rezultatele finale din sesiunea iunie-iulie a anului trecut (74,7%), majorarea ratei finale din acest an – promoția curentă – este de 0,8%. Rata de promovare a celor 16.722 de absolvenți din promoțiile anterioare este de 26,1%.

Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.
Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.
După soluționarea contestațiilor, 89.215 candidați (din 129.167 prezenţi) au promovat examenul (în creștere de la 86.794 de candidați reușiți inițial). 

Din calculele noastre, reiese o rată de promovare la nivel național, după contestații, de 69,07%.

Numărul mediilor de 10 a crescut la 224 (iniţial au fost înregistrate 177).

Au fost depuse 47.999 de contestaţii: 18.954 la proba E)a), 449 la proba E)b), 15.478 la proba E)c) și 13.118 la proba E)c). În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,53 puncte: 0,58 puncte la proba E)a), 0,67 puncte la proba E)b), 0,46 puncte la proba E)c) și 0,44 puncte la proba E)d).

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentajul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Citiți și:

BAC 2019. Aproape 1.100 de note contestate la BRAȘOV

BAC 2019. Județul BRAȘOV, în top 10. Totuși, avem licee cu 0, 1 sau 2 promovați


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button