Educaţie

BAC 2019. Deși primele probe sunt fără miză, telefonul uitat în buzunar vă pune „pe tușă”

 

Citiți și:

BRAȘOV. Poliția Locală și Jandarmeria, partenerii IȘJ la examenul de Bacalaureat

Absolvenţii de liceu intră, de luni, 3 iunie, în examenul maturităţii – Bacalaureatul, sesiunea de vară 2019. Primele probe ale Bacalaureatului sunt cele aşa-zis „orale”, la care elevii nu primesc note şi nici calificative admis/respins, ci îşi află nivelul de competenţe: experimentat, avansat şi mediu sau începător. 
În ciuda faptului că nu prea se poate produce vreo fraudă la probele de competenţe şi că nu au nici o miză, regulile sunt aceleaşi şi nerespectarea lor atrage eliminarea candidaţilor. „Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 și rămân fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării. Tinerii dați afară din examen nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, ceea ce înseamnă că vor mai putea încerca să obțină diploma de Bac doar în toamna anului 2020. 

Prima probă este cea de competenţe lingvistice la limba română (proba A). În perioada 5-6 iunie este programată proba de evaluare a competenţelor lingvistice orale în limba maternă (maghiară sau germană, la Brașov). În 7, 10 şi 11 iunie se desfăşoară proba de evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie vor fi testate competenţele lingvistice pentru o limbă străină (proba C). Absolvenţii de clasa a XII-a de o altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.
Probele scrise încep din 1 iulie, cu cea la limba și literatura română, iar cea la limba şi literatura maternă este programată pentru a doua zi, marţi, 2 iulie. Proba obligatorie a profilului se va desfăşura miercuri, 3 iulie. Proba scrisă şi ultima, cea la alegere a profilului şi specializării, va fi joi, 4 iulie. Primele rezultate, înainte de  contestaţii, vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12:00. Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12:00 şi 16:00 în aceeaşi zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
A doua sesiune este programată în perioada 21 august – 3 septembrie, înscrierile având loc în perioada 15-19 iulie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button