Educaţie

BAC 2016. Subiect greu „comestibil” la română

 

Citiţi şi:

BAC 2016. Subiectul complet la română – profil real, tehnologic, vocaţional

BAC 2016. Baremul de notare la română – real şi tehnologic

Candidaţii la Bacalaureat – sesiunea de toamnă au susţinut astăzi prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. Tinerii au avut mai puţin noroc decât cei din vară, varianta extrasă, cu numărul 10, având subiecte mai grele, mai ales partea a treia – care e întotdeauna un eseu, ce este mult mai puţin „comestibil”, fiindcă se referă la poezie, piatră de încercare mai ales pentru cei de la real şi tehnologic.

Subiectele şi baremele de corectare şi de notare, pentru fiecare profil, le veţi găsi integral pe myTEX.ro, după ora 15.00.

Până atunci, să vedem în mare ce au avut de scris candidaţii.

La fel cum s-a întâmplat din 2013 încoace subiectele probei la Limba şi literatura română au fost diferenţiate.

Cei care au absolvit liceul pe filiera teoretică, profil real, pe filiera tehnologică şi filiera vocaţională – toate profilurile, mai puţin pedagogic au primit:

1. Un text la prima vedere, fragment din textul „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, pe care au fost aplicaţi nouă itemi, vizând verificarea cunoştinţelor de vocabular, de punctuaţie, de teorie literară şi de înţelegere şi interpretare a textului;
2. Un text tip argumentativ de 150–300 de cuvinte despre rolul comunicării în relaţiile de prietenie;
3. Un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea într-un text poetic aparţinând lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.

Cei de la filiera teoretică, profilul umanist, filiera vocaţională, profil pedagogic
 
1. Un text la prima vedere, fragment din piesa de teatru „Bordeiul din rezervă” de Gib I. Mihăiescu, pe care au fost aplicaţi nouă itemi, vizând verificarea cunoştinţelor de vocabular (sinonime, sens conotativ), de punctuaţie (explicaţia folosirii virgulei), de teorie literară şi de înţelegere şi interpretare a textului (apartenenţa la genul epic, tipul de perspectivă narativă, rolul verbelor)
2. Un eseu argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală.
3. Un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button