BAC 2016. Județul BRAȘOV, locul al treilea pe țară, cu 12 puncte peste media națională!
78,21% dintre candidații la examenul de bacalaureat din județul Brașov au reușit să treacă de pragul minim care le aduce diploma, media 6. Rezultatul poziționează județul nostru pe locul al treilea pe țară, cu 12 puncte procentuale peste media națională.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, 86.262 de absolvenți de liceu (66,7%) au promovat examenul. „Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită)”, se precizează în comunicatul ministerului.
Datele prezentate mai arată că din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare). 7.948 de candidaţi au absentat, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare).
Potrivit ministerului, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
„Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (83,32%), Bacău (79,91%), Braşov (78,21%) Sibiu (77,69%) şi Galaţi (77,65%). Rata de promovare în Capitală este de 68,5%. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50% sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%)”, mai arată sursa citată.
Anul trecut, 66,41% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, în sesiunea iunie – iulie 2015, înainte de contestaţii. Rata a crescut la 67,9% după soluţionarea contestaţiilor.
Promoția 2016 – de la 40% la simulare, la 86% la examenul real
Dacă ne referim strict la absolvenţii promoţiei 2016, procentajul de promovare la Brașov creşte la 86%. Din 2,514 candidaţi înscrişi, doar 349 nu au promovat. 46 dintre absolvenţii din seria curentă au absentat, iar 3 (dintre cei patru în total) au fost eliminaţi din examen.
Puțini se așteptau la acest rezultat, după ce, la simularea pentru examenul de Bacalaureat din primăvară, 40,7% au promovat (991 de elevi din promoția 2016). Mai mult, chiar şi la Şaguna – liceu de top în Braşov, au fost elevi care au „picat”, în condiţiile în care an de an, la examenul propriu-zis, Şaguna are de ani buni 100% promovare.
Citiți și:
UPDATE BAC 2016. Braşov: Trei absolvente cu zece pe linie!
BAC 2016. Verificaţi baremele înainte de a depune contestaţie!
BAC 2016. Brașov. S-au afișat rezultatele!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.