Educaţie

Activitate educativă desfășurată de Poliția Brașov în Parcul Tractorul

Activitate educativă desfășurată de Poliția Brașov în Parcul Tractorul

Polițiștii brașoveni au desfășurat ieri, 23 martie, o activitate informativ-preventivă dedicată copiilor de la Grădinița nr. 32 din municipiu.

Activitatea s-a desfășurat în Parcul Tractorul din municipiul Brașov, iar preșcolarii au învățat despre regulile de circulație, obligațiile deținătorilor de animale de companie pentru protecția și asigurarea bunăstării și au primit recomandări cu privire la comportamentul și modul de interacțiune în colectivitate, toate acestea adaptate nivelului lor de înțelegere și cunoaștere.

Pentru mai multă atractivitate, polițiștii structurilor implicate au utilizat covorașul de educație rutieră, încurajând învățarea prin joc.
De asemenea, cei mici au putut să afle cum decurge o zi din viața polițiștilor și care este rolul polițistului în societate. Au avut ocazia să vadă o parte din dotări și să își imagineze că sunt polițiști pentru o zi.

Scopul acestor întâlniri este de a urmări formarea unor deprinderi corecte încă de la cele mai fragede vârste, care să îi ajute pe cei mici să înțeleagă că polițistul este un prieten al lor, cineva care îi protejează și are grijă ca ei să se simtă în siguranță, oriunde s-ar afla.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button