Zece companii din domeniul gazelor naturale, amendate de Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței a amendat, recent, zece companii din domeniul gazelor naturale pentru înțelegeri anticoncurențiale, informează un comunicat de presă al instituției. Astfel, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare de 920.000 de lei (207.690 euro). Înțelegerile aveau ca obiect stabilirea unui preț unic pentru instalațiile standard de utilizare. „Contractele dintre distribuitorul de gaze și executanții de lucrări conțineau clauze anticoncurențiale prin care se stabilea un preț fix pentru realizarea instalațiilor de utilizare. În acest fel, beneficiarii lucrărilor, respectiv consumatorii, plăteau, nejustificat, un preț mult mai mare, față de cel practicat înaintea înțelegerii”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. Pe lista companiilor amendate se află un distribuitor de gaze naturale și nouă executanți de lucrări în domeniul gazelor naturale. Cea mai mare amendă a fost aplicată firmei S.C. Wirom Gas S.A (788.017 lei).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.