Economic

Vicepreședintele ASF: „Consumul mic de asigurări pe cap de locuitor în România este corelat cu gradul redus al educaţiei financiare”

 

Vicepreşedintele ASF, Cristian Roşu, a declarat, astăzi, la Conferinţa Naţională a Brokerilor de Asigurări şi Pensii, că din cauza gradului redus al educaţiei financiare existent în România, consumul de asigurări pe cap de locuitor este mic.

„Consumul de asigurări pe cap de locuitor pentru anul 2018 este în jurul valorii de 109 euro, deci iată că după ce ne mândrim, ajungem să nu ne mai mândrim. Acest indicator este corelat cu gradul redus al educaţiei financiare, dar şi cu un grad mic de conştientizare a riscurilor în rândul populaţiei educate financiar, şi de aici nevoia educaţiei financiare. Nivelul nesatisfăcător al dezvoltării industriei româneşti de asigurări arată totuşi un potenţial foarte mare de dezvoltare, deoarece ne comparăm cu media densităţii asigurărilor din Europa, care depăşeşte 1.400 de euro. Deci, spaţiul de dezvoltare este fabulos”, a explicat Cristian Roşu.

Oficialul a catalogat piaţa românească de asigurări drept „anchilozată”, din cauza ponderii slabe a segmentului asigurărilor de viaţă.

„Spre deosebire de piaţa europeană de asigurări, care este dominată de segmentul asigurărilor de viaţă, în România acest tip de asigurări reprezintă aproximativ 21-22% din primele brute subscrise, piaţa fiind dominată de asigurările generale şi în special de cele auto. Consider că un factor extrem de important în acest peisaj, aproape anchilozat, îl reprezintă vânzările, precum şi calitatea acestora”, a arătat Cristian Roşu.

Brokerii reprezintă unul din cele mai importante canale de distribuţie a asigurărilor. Dacă în urmă cu 10 ani, brokerii intermediau aproximativ 30% din volumul de prime încasate, la sfârşitul anului 2018 volumul total a crescut la peste 65%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button