Economic

Vești bune pentru păgubiții City Insurance și Euroins

Vești bune pentru păgubiții City Insurance și Euroins

Clienții cu polițe City Insurance şi Euroins, societăți de asigurare intrate în faliment în 2021 şi 2022, îşi vor primi în sfârşit banii, după ce Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au intervenit pentru a acoperi plăţile către asiguraţi.
Cererile de plată pentru creditorii City şi Euroins ar putea fi plătite în proporţie de 80-85% până la sfârşitul lunii octombrie 2025, restul plăţilor fiind programate pentru prima jumătate a anului 2026, a anunțat miercuri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
„FGA şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au intervenit pentru a acoperi plăţile către asiguraţi, beneficiari şi persoane păgubite, utilizând atât contribuţii permanente (nerambursabile), cât şi contribuţii speciale (sub formă de împrumuturi). Începând cu anul 2025, BAAR a încetat colectarea contribuţiilor speciale şi a demarat rambursările către asigurători, procesul urmând să fie finalizat până în decembrie 2027. Reducerea treptată a contribuţiilor speciale către BAAR şi FGA va diminua presiunea financiară asupra companiilor de asigurări, cu efecte pozitive anticipate asupra preţurilor poliţelor”, se arată în informarea ASF.
Nivelul cotelor de contribuţii achitate de asigurători la BAAR s-a situat pe un trend descendent începând cu anul 2023, însă o reducere notabilă s-a înregistrat în anul 2025. Dacă în urmă cu trei ani cota totală (contribuţii permanente plus contribuţii speciale) era de 5,5%, în 2025, aceasta a ajuns la doar 1,6%.
Cotele de contribuţii pentru FGA rămân neschimbate în 2025 (2% contribuţie permanentă şi 5% contribuţie specială pentru asigurări generale; 0,4% contribuţie permanentă pentru asigurări de viaţă – nu există contribuţie specială pentru AV). Astfel, se creează premisele pentru reducerea etapizată a cotelor de contribuţii începând cu anul 2026 şi renunţarea la contribuţiile speciale din anul 2027, când se va începe şi rambursarea acestora către asigurători.
„Printre efectele directe ale acestor demersuri se numără eliberarea resurselor financiare ale asigurătorilor, care vor putea fi redirecţionate către îmbunătăţirea ofertelor. Potenţiale scăderi ale primelor de asigurare sunt anticipate, în special pentru RCA, datorită scăderii costurilor de operare.
Odată cu finalizarea rambursărilor şi cu diminuarea contribuţiilor către BAAR şi FGA vom putea vorbi despre o piaţă tot mai previzibilă şi mai solidă, aspecte esenţiale pentru investiţii şi inovaţie în domeniul asigurărilor”
, a mai informat ASF.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button