Economic

Veste proastă despre DN 73. O nouă amânare a termenului de finalizare

  • raspuns.jpg
 

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a DN73 Pitești – Câmpulung – Brașov se tot amână de la un an la altul. Dacă anul trecut se anunța că „Drumul Rușinii” va fi gata în 2020, acum se vorbește deja de 2021. Și nu prima parte a anului. Ministrul Transporturilor Lucian Bode susține că termenul estimat de constructor pentru finalizarea execuției lucrărilor este al treilea trimestru din 2021. De asemenea, plățile către constructor sunt efectuate la zi, mai spune ministrul într-un răspuns (foto 2) la o întrebare a deputatului PNL de Argeș Dănuț Bica, potrivit Economica.net.

În 20 mai 2019, la Râşnov, ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, în faţa presei şi a premierului Viorica Dăncilă, a rupt contractul cu Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel şi i-a solicitat directorului CNAIR de la acea vreme, Narcis Neaga, să rezilieze contractul şi să predea imediat şantierul celor de la Direcţia de Drumuri Braşov. Cum constructorul s-a hărnicit brusc și nici ruperea unui contract nu e chiar așa simplă, Cuc a revenit la sentimnete mai bune și a cerut DRDP Brașov să stea cu ochii pe antreprenor.
Conform informaţiilor disponibile pe site-ul CNAIR, în iulie 2019, lucrările de modernizare a DN 73 erau finalizate în proporţie de 42%. Pentru acest proiect, CNAIR a obţinut o finanţare europeană în anul 2011 prin Programul Operaţional Sectorial – Transporturi (ciclul de finanțare din bugetul european 2007 – 2013), însă lucrările au început abia în mai 2014. Cum lucrările nu au fost finalizate până la data de 31 decembrie 2015 (data limită pentru realizarea investiţiilor finanţate în perioada de programare 2007 – 2013), proiectul a fost „fazat”, primind finanţare europeană şi în perioada de programare 2014 – 2020 prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).
Valoarea totală a proiectului este de 275 milioane de lei, din care asocierea amintită a încasat 45%.

Contractul prevede modernizarea a 103 kilometri din drumul naţional de munte, ce duce inclusiv la Castelul Bran, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button