Economic

Update. Protest la finanțe. O acțiune similară va fi organizată miercuri la Ministerul Finanțelor Publice

 

Angajații din finanțe intenționează să organizeze un nou protest miercuri, 17 mai 2017, la sediul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). La această acțiune sunt așteptați să participe salariați din toată țara.

„Probabil că miercuri, împreună cu colegii noștri din țară, toți colegii vor fi convocați la București, vom lua o decizie împreună cu domnul ministru. Suntem alături de colegii noștri din țară care au ieșit la această acțiune. Nu putem să vorbim mai mult despre vreo propunere de la Ministerul Finanțelor Publice, care a spus că trebuie analizat, împreună cu bugetul, propunerile pe care le fac”, a declarat Vasile Marica, președintele SED Lex, la finalul discuțiilor cu reprezentanții MFP.

În urma aplicării noii legi a salarizării unitare peste 12.000 de angajați din acest domeniu vor avea salarii diminuate între 10% și 35%. „Din punctul nostru de vedere, circa 12.000 de salarii scad în proporție de 10-35%, pentru că legea este făcută de așa natură încât până în 2022 nu știm cât fluctuează valorile, pentru că nu știi salariul în plată la ora actuală, fiind diferențiat. Nu puteți să calculați lucrul acesta, pe asta a mizat și Guvernul, pentru că are o previziune greșită, iar salariul minim diferențiat”, a explicat oficialul.

Protestul angajaților din finanțe, care sunt nemulțumiți din cauza legii salarizării, s-a încheiat în jurul orei 13.00.

Citiți și: 

Update. Protest la finanțe. Președintele ANAF: „Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii salarizării”

Update. Protest la finanțe. Liviu Toader, președintele SindFisc: „Sunt nemulțumiri legate de salarizarea și subfinanțarea sectorului”

Angajații din finanțe au declanșat un protest spontan la nivelul întregii țări

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button