Update. OPCOM a transmis la ANRE și Consiliul Concurenței informații privind comportamentul ilegal pe bursa de energie
Operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România (OPCOM) a transmis în trecut la ANRE și Consiliul Concurenței informații despre comportamentul ilegal al unor participanți pe bursa de energie.
„Este vorba despre suspiciuni care țin de comportamentul participanților în diverse medii de tranzacționare, pe care noi le-am sugerat, dar acestea fac parte din activitățile noastre de monitorizare, în așa fel încât, prin modificări ulterioare ale reglementărilor, să îmbunătățim atât concurența, cât și transparența”, a declarat Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, pentru Agenția Națională de Presă Agerpres.
Printre acestea se numără majorarea numărului de participanți eligibili la o tranzacție de pe platforma OTC (Over the Counter), dar și informații primite întâmplător, care au creat suspiciunea unei înțelegeri prealabile între jucători. Oficialul OPCOM a precizat că nu știe dacă investigația demarată de ANRE și Consiliul Concurenței vizează informațiile primite de la OPCOM.
Reamintim că, astăzi, ANRE a demarat o investigație pe piața energiei, cercetând două tranzacții suspecte cu prețuri mari pe bursa OPCOM.
Citiți și:
Update. Consiliul Concurenței confirmă că analizează tranzacțiile suspecte de pe bursa OPCOM
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.