Economic

UNANIMITATE în Parlament referitor la modificarea Ordonanței de Guvern 130/2020!

 

Din partea Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR), am primit următorul comunicat de presă:

„Parlamentul României a aprobat prin Lege Ordonanţa 130/2020, privind acordarea de granturi în economie.

Cu 242 voturi pentru, zero abțineri și zero împotrivă, Camera Deputaților a adoptat varianta aprobată de Senat în 2 septembrie, aducând acesteia câteva amendamente suplimentare.

Prin modificările aduse Ordonaței, se completează coduri CAEN ale sectoarelor economice afectate de actuala criză și se schimbă grila de punctaj din Anexa 4, Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții.

Excluse inițial de Guvern în textul Ordonanței din 6 august, domeniile producerii vinurilor și cel al distribuției tradiționale de bunuri de larg consum, împreună cu alte domenii economice, au devenit eligibile la finanțare prin Lege.

Cele două sectoare economice au o cifră de afaceri estimată la 5 miliarde de euro.

Într-un raspuns primit în 15 septembrie de la Comisia Europeană de Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România se subliniază: «Reglementările UE stabilesc reguli generale de eligibilitate pentru fonduri, în timp ce statele membre stabilesc alte reguli de eligibilitate în conformitate cu obiectivele strategice ale finanțării și normele naționale. Totuși, deoarece ajutorul acordat de Stat pune beneficiarii săi într-o poziție favorabilă față de competitorii acestora (spre exemplu, oferirea de lichiditati financiare), statele membre trebuie să se asigure că, în baza puterii lor discreționare, selecția beneficiarilor ajutoarelor să fie bazată pe criterii stabilite obiectiv, pentru a limita denaturarea competiției din piață».

Semnalăm că sectoarele vitivinicol și distribuția tradițională de bunuri sunt furnizori ai HoReCa, fiind drastic afectate de căderea acestei piețe, atât prin diminuarea vânzărilor, cât și prin retururile primite. În funcție de profilul de business al distribuitorului și al producătorului de vinuri, scăderea cifrelor de afaceri a variat la nivelul lunilor martie, aprilie a.c. între 30% și 120% (!), comparativ cu lunile similare ale anului precedent.

Fără sprijin financiar de la Guvern pentru menținerea viabilității companiilor, vom genera diminuarea profitabilității și șomaj, cu impact major asupra încasărilor la Bugetul de Stat, povara financiară fiind atât asupra antreprenorilor, cât și asupra statului.

Ordonanța de urgență a fost publicată în 6 august, aprobarea schemei de sprijin financiar a fost primită de la Comisie ulterior, în 27 august. Această cronologie ne determină să credem că, dacă Președintele Republici va promulga rapid Legea, Guvernul își poate însuși imediat modificările și să lanseze Măsurile „Capital de lucru” și „Investiții” în cursul săptămânii viitoare, notificând în paralel Comisia Europeană.

Ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu, trebuie să nu distorsonieze piața prin măsuri discriminatorii, nu trebuie să se grăbească și să pună în aplicare o Ordonanță de Guvern cu omisiuni, împotriva voinței Parlamentului României, așa cum a declarat zilele acestea că măsura „Capital de lucru” va fi activă la 22 octombrie.

Puterea juridică a legii în fața Ordonanțelor și interesul general trebuie să primeze întotdeauna într-un stat democrat.

În opinia noastră, Președintele și Guvernul României sunt chemați să pună în practică modificările propuse de mediul de afaceri și aprobate în unanimitate de 242 de deputați!

Ovidiu – Nicolae GHEORGHE

Președinte Asociația ACDBR”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare