Transilvania Investments închide primul trimestru al anului cu un profit net de 16,69 milioane lei
Transilvania Investments, unul dintre cele mai importante fonduri de investiții din România, înregistrează, la finalul primului trimestru al anului, un profit net de 16,69 milioane lei. Fondul de investiții are ca obiectiv, pentru perioada 2024-2028, o creștere cu cel puțin 6% a valorii activului net unitar și o reducere cu cel puțin 7% a discount-ului de tranzacționare.
Conform rezultatelor la 31 martie a.c., Transilvania Investments deține active în valoare totală de 1.941,9 milioane lei, în creștere cu 33,79% față de aceeași perioadă a anului trecut. Activul net a înregistrat, la rândul său, o creștere de 33,85%, fiind în valoare de 1.850,5 milioane lei (0,8599 lei/acțiune). Profitul brut realizat la sfârșitul primului trimestru al anului 2024, în sumă de 16,52 milioane lei, este cu 13,72% mai mare decât profitul prevăzut în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru trimestrul I 2024.
În acest an, acționarii au aprobat o nouă Strategie a fondului de investiții care va fi implementată pe orizontul investițional aferent perioadei aprilie 2024 – aprilie 2028. Transilvania Investments și-a asumat în fața acționarilor o creștere anuală cu cel puțin 6% a valorii activului net unitar și o reducere anuală cu cel puțin 7% a discount-ului de tranzacționare. De asemenea, printre obiectivele Strategiei se regăsesc remunerarea acționarilor printr-un mix de instrumente (dividende și reducerea discount-ului de tranzacționare), creșterea ponderii dividendelor generate de portofoliul de participații majoritare, restructurarea portofoliului istoric, continuarea implementării celor mai bune practici de guvernanță corporativă etc.
În perioada următoare, eforturile echipei se vor concentra pe implementarea proiectelor derulate la nivelul noilor linii de business definite prin Strategia fondului, respectiv continuarea proiectelor începute în domeniul turismului, exploatarea eficientă și centralizată a activelor imobiliare, tranzacționarea activă și exploatarea potențialului oferit de nișa investițiilor de tip private equity.
Transilvania Investments se pregătește pentru distribuția dividendelor aferente anului 2023. Acționarii au aprobat distribuirea unui dividend brut de 0,015 lei/acțiune, în sumă totală de 32,4 milioane lei, reprezentând un randament de 5,15%, prin raportare la prețul mediu de tranzacționare al acțiunilor TRANSI din anul 2023.
Despre Transilvania Investments
Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat la Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT.
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.