Tot mai mulți turiști sunt atrași de frumusețile Brașovului

217.505 de oaspeți au vizitat județul în primul trimestru al acestui an.
În trimestrul I din 2015, sosirile turiștilor români și străini în hotelurile și pensiunile din județul Brașov au crescut cu 19,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Brașov. Practic, în perioada analizată, județul Brașov a fost vizitat de 217.505 de turiști, dintre care 195.428 turiști români și 22.077 turiști străini. Anul trecut, județul Brașov a fost destinația preferată pentru 181.893 de turiști, dintre care 164.576 turiști români și 17.317 turiști străini. Cei mai mulți turiști străini care au vizitat județul Brașov au provenit din: Republica Moldova, Germania, Israel, Italia, Franța, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Spania și Federația Rusă. Pe de altă parte, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în trimestrul I din 2015, au crescut cu 21%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, au înnoptat în județul Brașov 476.367 de turiști, dintre care 423.073 turiști români și 53.294 turiști străini. În 2014, în aceeași perioadă, au înnoptat în județul nostru 393.837 de turiști, dintre care 349.659 turiști români și 44.178 turiști străini. Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune în județul Brașov, în trimestrul I din 2014, a fost de 21,3%, iar față de aceeași perioadă a anului precedent a crescut cu 3,2 puncte procentuale. La hoteluri a fost înregistrat un indice de utilizare de 33,2%. Durata medie a sejurului a fost, în trimestrul I din 2015, de 2,2 zile, egală cu cea înregistrată în aceeași perioadă a anului 2014.
Creștere de 22% în luna martie
Sosirile turiștilor români și străini în hotelurile și pensiunile din județul Brașov au crescut cu 22%, în luna martie 2015, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, arată datele statistice. Astfel, în luna martie, județul Brașov a fost vizitat de 61.827 turiști, dintre care 54.673 turiști români și 7.154 turiști străini. În luna martie 2015, turiștii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de: 3 stele (52,1%), 4 stele (31,2%), 2 stele (8,7%), 5 stele (4,3%), 1 stea (3%), neclasificate pe stele (0,7%). Dintre turiștii străini care s-au cazat în județul Brașov, 71% au fost din Europa, 14% – din Asia, 7,5% – din America de Nord, iar 7,5% au fost din alte zone sau din țări nespecificate. Pe de altă parte, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică din județul Brașov, în luna martie 2015, au crescut cu 23,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Înnoptările în hoteluri au deținut o pondere de 66% din totalul înnoptărilor, cele în pensiuni turistice – 13,4% și în pensiuni agroturistice – 9,4%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcțiune a fost, în luna analizată, de 15,9%, în scădere cu 8,6 puncte procentuale față de luna februarie 2015 și în creștere cu 2,8 puncte procentuale față de luna martie 2014. La hoteluri a fost înregistrat un indice de utilizare de 24,3%. Durata medie a sejurului a fost, în luna martie 2015, de 2 zile, egală cu cea înregistrată în luna martie 2014.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






