Economic

TOP 300 Capital. Cine şi cât a pierdut din avere?

 

Clasamentul din acest an al celor mai bogaţi români din media s-a modificat foarte mult în comparaţie cu 2014.

Astfel, în acest an familia Păunescu este pe locul al doilea în topul media, cu 200 de milioane de euro, cu câteva sute de milioane de euro sub nivelul atins în urmă cu 12 luni.

Pe 3 la nivel naţional este familia Voiculescu, averea ei fiind estimată la de cei de la Capital la 180-200 de milioane de euro, cu circa 50 de milioane de euro sub nivelul de anul trecut. Specialiştii afirmă că problemele cu justiţia ale lui Dan Voiculescu, inlcusiv pierderea fostului sediu al Grivco şi a clădirilor în care funcţionează studiourile TV Antena 1 şi Antena 3, au contribuit din plin la diminuarea averii.

Poziţia a IV-a îi aparţine familiei Adamescu, a cărei avere s-a diminuat de la 430 de milioane de euro în 2014 la 165-185 de milioane de euro în acest an. De vină este se pare intrarea în faliment a companiei de asigurări Astra. În plus, patronul Dan Grigore Adamescu, proprietarul publicaţiilor România liberă și Academia Cațavencu, are un dosar penal pe rol fiind în arest la domiciliu.

Pe locul cinci este prezentă Anca Vlad, propietarul lanțului de farmacii Catena. 

Despre fraţii Micula, patronii de la European Drinks, cei de la Capital afirmă că sunt mai bogaţi decât anul trecut datorită faptului că au câştigat un proces comercial cu statul român la un tribunal internațional.

Din TOP 300 Capital mai fac parte Sebastian Ghiță, proprietarul România TV, cu aceeaşi avere ca şi anul trecut (130 de milioane de euro) şi braşoveanul Adrian Sârbu (foto). Proprietarul Mediafax este sub control judiciar şi la începutul anului a fost câteva luni în ares preventiv. Dacă anul trecut, averea lui Sârbu era estimată de Capital la 80-85 de milioane de euro, în 2015 acesta este creditat cu o avere de 20 de milioane de euro.

 

CITIŢI ŞI: TOP 300 Capital. E cel mai bogat român


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare