Toate chinezăriile se scumpesc

Importatorii români care aduc marfă din China au început să resimtă efectele aprecierii dolarului în raport cu euro, analiștii apreciind că, până în toamnă, prețurile ar putea crește cu până la 18% față de anul trecut.
Importatorii români care aduc marfă din China sunt în ultima vreme puși în situația de cumpăra marfa mai scump, ca urmare a aprecierii dolarului, moneda în care aceștia fac plățile, față de euro. Mai mult, costul transportului este pe un trend ascendent. „Ușor, ușor efectul deprecierii euro în raport cu dolarul a început să se resimtă. Mai mult, costurile transportului naval este în creștere. Noi consiliem foarte mulți importatori și am primit semnale de la ei că au probleme”, a declarat pentru Romulus Rădulescu, reprezentantul unei companii care oferă consultanță de aafaceri pentru importatorii din China.
În aceste condiții, potrivit analiștilor, până în toamnă, luând în calcul numai diferențele de curs, marfa chinezească s-ar putea scumpi la importator cu până la 5%. Aceasta în contextul în care, începând din iulie și până în prezent, s-a produs deja o scumpire estimată la 13%.
De ce cresc prețurile?
Moneda în care se fac importurile de produse din Asia este dolarul, care devine tot mai puternic față de euro. Altfel spus, chiar dacă cu un dolar mai puternic se pot achiziționa mai multe produse din Asia, cu un euro slab se vor putea cumpăra tot mai puțini dolari sau mărfuri în dolari. „Produsele importate din China și alte economii asiatice vor deveni mai scumpe pe fondul aprecierii dolarului în raport cu euro. Deși un dolar puternic înseamnă că mai multe mărfuri chinezești pot fi cumpărare cu aceeași cantitate de bani, aceasta nu se va resimți în Europa din cauza ieftinirii euro. Importurile locale în dolari americani, inclusiv cele din China și alte economii asiatice, vor deveni tot mai scumpe, în condițiile în care aprecierea globală a dolarului este abia la debut, iar deprecierea euro față de dolar va rămâne mai puternică decât cea a monedelor asiatice”, a explicat Mihai Nichișoiu, reprezentantul unei case de brokeraj.
În ultimul an, yuanul s-a depreciat în fața dolarului pentru prima dată în cinci ani, dar ajustarea a fost de puțin peste două procente, în timp ce euro a pierdut 15% față de dolar în doar câteva luni. „Este foarte probabil ca deprecierea yuanului în raport cu dolarul să continue și în 2015, dar aceasta nu se va traduce într-o ieftinire a produselor chinezești în Europa, întrucât autoritățile de la Beijing nu vor putea tolera o ajustare pronunțată a monedei locale față de moneda americană, de calibrul celei înregistrate de euro”, mai spune analistul Tradeville. Potrivit acestuia, China va continua să piardă în termeni de competitivitate în zona euro, cea mai importantă piață de desfacere pentru exporturile sale. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

