Economic

Tichetele de masă vor fi mai valoroase. Acum sunt la cel mai mic nivel din UE

 

După ce proiectul normativ a fost adoptat deja de Senat, iar acum este la Camera Deputaților, care e decizională, valoarea nominală a unui tichet de masă va ajunge la 20 de lei. În această lună, mai exact pe data de 4 decembrie, documentul a primit raport favorabil de la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială si este propusă pentru adoptare de către Camera Deputaţilor.
Proiectul legislativ prevede majorarea valorii tichetului de masă la 20 de lei, în condițiile în care suma maximală actuală a unui tichet de masă este de 15,18 lei.
În expunerea de motive a proiectului, se argumentează că tichetul pe care îl primesc acum angajații nu are o valoare suficientă pentru a putea acoperi costurile unei mese. „Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului.
Un alt motiv pentru care cei care au inițiat acest proiect legislativ au propus modificarea este faptul că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă din România este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse între șase și 11 euro. Trebuie specificat că valoarea nominală stabilită prin lege a tichetelor este una maximală, ceea ce înseamnă că este opțională și că angajatorul poate alege să ofere pe tichetul de masă valoarea maximală sau una mai mică.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare