Economic

Tarifele la energie electrică plătite de consumatori ar trebui să scadă în perioada următoare

 

Preşedintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, astăzi, cu prilejul lansării raportului de activitate pe anul 2017, că tarifele la electricitate ar trebui să scadă, în condițiile în care o investigație a relevat faptul că mai multe companii din acest domeniu s-au înţeles între ele și au cauzat prejudicii consumatorilor, informează Agenția Agerpres.

„Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

La începutul anului 2018, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat şase companii cu 73 de milioane de lei, printre care şi Electrica, pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare