Suma cu care COMPENSEAZĂ Guvernul prețul la carburanți… Au fost anunțate și CONTROALE în benzinării!
După îndelungi tergiversări, Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat astăzi că Guvernul a adoptat ca măsură de compensare suma de 50 de bani/litru de carburant în încercarea de a tempera creșterea prețului. Aceasta va fi aplicată direct la pompă.
„Măsura este parte a pachetului de protejare a cetățenilor și a firmelor și urmărește diminuarea efectelor inflației. Avem un instrument util, mă refer la Ordonanța de combatere a efectelor speculative (au fost anunțate, cu această ocazie, controale în benzinării – n.r.). Prin aceasta vom asigura protejarea consumatorilor de tendințe speculative. Măsurile nu vor afecta în nici un fel bugetul de investiții. În același timp, vom intensifica eforturile pentru a absorbi banii europeni”, a declarat primul ministru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.