Studiu. Șase din zece angajați români vor să-și schimbe locul de muncă în următoarele 6 luni
42,5% dintre angajaţii din România plănuiesc să-şi schimbe locul de muncă în următoarele trei luni, iar 14,1% dintre ei vor să facă această schimbare în maximum 6 luni, arată un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs.
Practic, 6 din 10 angajaţi vor să îşi găsească un alt loc de muncă în următoarele șase luni. Totodată, 7 din 10 respondenţi nu sunt mulţumiţi de jobul lor actual şi aproape la fel de mulţi se simt neapreciaţi, motiv pentru care au declarat că nu ar mai aplica niciodată, în viitor, pentru un loc de muncă în compania pentru care lucrează acum.
„Salariul este principalul motiv pentru care românii vor să-şi dea demisia. Următorul lucru care îi nemulţumeşte este legat de lipsa oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională. O parte destul de importantă dintre cei care au participat la studiu spun că vor să schimbe domeniul sau că au nevoie de un job care să le ofere un echilibru între viaţa personală şi cea profesională şi să reducă numărul de ore lucrate peste program. Ce ne arată, practic, studiul este faptul că încep să conteze din ce în ce mai mult aspectele care ţin de confortul nostru, ca angajaţi, de starea noastră de bine şi de crearea unui cadru care să motiveze mai degrabă prin aspecte intrinseci decât prin cele de ordin extrinsec, precum salariul”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Studiul mai relevă că angajaţii români au mare încredere în faptul că îşi pot găsi rapid o altă variantă.
„22% dintre respondenţi cred că ar avea nevoie de maximum o lună pentru a-şi găsi un nou job, în timp ce 35,8% estimează că în cel mult trei luni se pot angaja în altă parte. 15,7% îşi iau ca orizont de timp între 3 şi 6 luni, iar 18% se gândesc că perioada găsirii unui nou job va dura cel puţin 6 luni”, subliniază cercetarea.
În primul trimestru din 2019, numărul total de aplicări pe platforma de recrutare a crescut cu peste 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând până la aproape 3,9 milioane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.