Studiu. Cheltuielile totale ale gospodăriilor din România au fost de 3.666,6 lei/lună în 2018
Cheltuielile totale ale gospodăriilor au fost, în anul 2018, în medie, de 3.666,6 lei lunar pe gospodărie şi de 1.406,8 lei pe persoană şi au reprezentat 86,2% din veniturile totale, în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de anul 2017, relevă studiul „Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei în anul 2018”, realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Dintre categoriile de gospodării analizate nivelul cel mai înalt al cheltuielilor totale, medii pe o persoană (1.862,1 lei lunar), a fost realizat de gospodăriile de salariaţi, care dispun şi de veniturile cele mai mari, iar cel mai scăzut de gospodăriile de şomeri (641,9 lei). Niveluri scăzute şi sub media pe ansamblul gospodăriilor s-au înregistrat şi în gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole, agricultori şi pensionari”, se arată în document.
Principala destinaţie a cheltuielilor gospodăriilor – consumul – a deţinut, în medie pe ansamblul gospodăriilor, 62% din cheltuielile totale. Astfel, cheltuielile de consum au reprezentat 2.272,2 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile băneşti pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unităţile de alimentaţie publică), nealimentare şi pentru plata serviciilor 2.070,8 lei lunar (56,5% din cheltuielile totale).
Cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare şi nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei) a fost egală cu 201,4 lei pe gospodărie şi a reprezentat 7,4% din cheltuielile totale.
Datele statistice au fost obţinute prin „Ancheta Bugetelor de Familie” (ABF) desfăşurată în perioada ianuarie-decembrie 2018.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.