Studiu. Aplicarea split TVA scade şansele de redresare a companiilor în insolvenţă
Specialiştii atrag atenţia că implementarea măsurii de plată defalcată a TVA (split TVA) va scădea şansele de redresare a companiilor aflate în insolvenţă sau faliment.
„Firmele în insolvenţă şi faliment vor fi afectate de iniţiativa Guvernului privind split TVA, atât financiar, cât şi prin blocaje provocate de neclarităţile legislative. În forma sa actuală, ordonanţa cu privire la plata defalcată a TVA este discriminatorie raportat la societăţile în insolvenţă şi scade şansele de redresare pentru societăţile în insolvenţă, contrazice programul de plăţi şi prioritatea distribuirilor către creditori, contravine obiectivului pentru care a fost reglementată procedura insolvenţei, încalcă prevederile comunitare şi nu-şi îndeplineşte scopul de reglementare UE”, susţin reprezentanţii CITR, parte a CITR Group, unul dintre liderii de piaţă în industria insolvenţei.
În opinia acestora, mecanismul split TVA va avea astfel un impact covârşitor asupra fluxurilor operaţionale ale firmelor. „Dacă sumele aferente TVA colectată erau disponibile pentru activitatea companiilor până la momentul scadenţei plăţii lor, odată cu introducerea mecanismului split, aceste sume nu mai pot fi accesate în susţinerea activităţii curente. Şi asta cu toate că suma în discuţie nu e datorată statului decât la scadenţă şi nu integra”, subliniază CITR.
Totodată, noul mecanism de colectare a TVA complică operaţiunile şi tranzacţiile din cauza lipsei unui cont unic în procedura insolvenţei, iar companiile suportă penalităţi şi amenzi pentru plata eronată de la momentul efectuării plăţilor, deşi au termen de corecţie în cuprinsul ordonanţei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.