Economic

Studiu. Afacerile de familie reprezintă liantul care susține economia mondială

 

Afacerile de familie reprezintă liantul care susține economia mondială și depinde numai de liderii acestora dacă le transformă în succese meteorice sau de durată.

„Afacerea de familie este un sistem complex format din trei subsisteme: familia, acţionariatul şi afacerea. Spre deosebire de corporaţii, unde subsistemul familie lipseşte, riscul de blocaj în funcţionarea mecanismului este mult mai mare, fiind necesar ca ritmul celor trei componente să fie armonizat. Existenţa celui de-al treilea subsistem generează deci o abordare cu totul diferită a modului de conducere şi administrare a activităţii afacerii. Aceasta întrucât sistemele de valori aplicabile în familie şi în companie sunt diferite şi de multe ori chiar conflictuale”, a declarat Gabriel Sincu, director executiv al Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică din cadrul EY România.

Astfel, obiectivele urmărite în afaceri, cum ar fi profitul, veniturile, creşterea nu se regăsesc întotdeauna în obiectivele familiei, unde se doreşte dezvoltarea personală a membrilor. Totodată, relațiile în familie sunt profunde, personale şi bazate pe sentimente, pe când în afaceri sunt impersonale şi de importanţă secundară.

Un studiu realizat de John Ward arată că doar 30% dintre afacerile de familie care sunt demarate ajung să fie preluate de a doua generaţie, 13% trec şi la a treia generaţie şi numai 3% supravieţuiesc pentru a fi preluate de a patra generaţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button