Economic

Sondaj. Peste 70% dintre români spun că nu ar lucra în agricultură

 

Peste 70% dintre români spun că nu ar lucra în agricultură, deşi consideră că este o ramură economică importantă, arată un sondaj publicat de World Vision România.

64% dintre cei chestionaţi afirmă că rolul agriculturii în ţara noastră este unul esenţial sau important, în timp ce 35,23% dintre români susțin că rolul agriculturii este unul esenţial, iar 29,16% sunt de părere că rolul acestui sector este unul important, dar în scădere ca impact.

Cu toate acestea, o treime dintre cei intervievaţi spun că lucrătorii în agricultură nu au nevoie de prea multă carte, fiind suficiente patru clase, gimnaziul sau cel mult o şcoală profesională.

„Agricultura este unul dintre puţinele sectoare ale economiei care pune ţara noastră în fruntea topurilor europene, datorită producţiilor de cereale şi plante oleaginoase, România fiind chiar liderul european în producţia de miere (2015). Cu toate acestea, doar o treime din respondenţi consideră că agricultura are un rol esenţial în economia naţională. O posibilă explicaţie ar fi că de mulţi ani agricultura a fost asociată cu producţia primară, la fel cum, prin extensie, a fi agricultor este o ruşine, un eşec în viaţă. Astfel se justifică faptul că foarte mulţi respondenţi, mai bine de două treimi, nu iau în considerare posibilitatea de a lucra în domeniul agriculturii”, a declarat Crenguţa Bărbosu, manager program agricultură şi dezvoltare rurală la World Vision România.

7 din 10 respondenţi nu iau în considerare posibilitatea de a lucra în domeniul agriculturii. Dintre cei care lucrează sau s-au gândit că ar exista pentru ei o posibilitate de a se angaja în domeniul agriculturii, 40,69% consideră atractivă meseria de horticultor, 33,33% pe cea de apicultor şi 27,07% preferă peisagistica.

În același timp, peste trei sferturi dintre cei care lucrează sau ar lucra în agricultură (76,85%), şi-ar dori să-şi desfăşoare activitatea/meseria aleasă în calitate de antreprenor. Jumătate dintre români nu şi-ar da copiii la liceul agricol şi numai 20% i-ar îndemna să aleagă această specialitate.

Sondajul „Românii şi agricultura” a fost realizat de iVox la solicitarea World Vision România, prin metoda CAWI, în perioada 1-31 martie 2019. Eşantionul studiului a fost compus din 3.426 de respondenţi.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button