Șomaj tehnic la o importantă companie din Brașov
Șomaj tehnic la o importantă companie din Brașov.
Așa cum a informat economedia.ro, Schaeffler România a trimis angajați ai fabricii din Cristian, de lângă Brașov, în șomaj tehnic, săptămâna trecută și săptămâna aceasta. Schaeffler este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu aproape 5.000 de angajați.
Șomaj tehnic la o importantă companie din Brașov
„În contextul provocărilor globale de pe piață care afectează diverse sectoare, Schaeffler România a fost nevoită să implementeze măsuri temporare, inclusiv șomaj tehnic. Deși aceste decizii sunt dificile, ele au ca scop asigurarea capacității competitive pe termen lung a operațiunilor noastre și protejarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă în această perioadă. Colaborarea strânsă cu angajații și părțile interesate pentru a gestiona cele mai bune rezultate posibile este esențială pentru noi, în special în aceste momente. Suntem optimiști cu privire la viitor și așteptăm cu interes realizarea fuziunii planificate cu Vitesco Technologies, care ne va face mai puternici împreună, inclusiv în România”, au transmis reprezentanții Schaeffler România, la solicitarea Economedia.
Potrivit sursei citate, grupul german de mașini și piese auto Schaeffler a raportat o scădere de aproape 30% a profitului de bază, în al doilea trimestru din acest an, din cauza unei scăderi a veniturilor în divizia sa de rulmenți și soluții industriale, în special în Europa și China.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.